Staff-ul PPDD a venit în Argeş. Cică preşedinta Man n-a simţit tensiune între colegii din provincie!

 
                                                                                                                    Tot staff- ul de la centru al PPDD-ului, adică preşedinta, Simona Man, secretarul general, Liviu Neagu, preşedinta organizaţiei de tineret, Florentina Gherghiceanu şi preşedinta organizaţiei de femei, Liliana Mincă, au venit în Argeş în urmă cu câteva zile pentru a se întâlni cu aleşii locali ai partidului şi cu preşedintii organizaţiilor. 

Una peste alta s-au adunat în sală în jur de 130 de membri. Presa n-a fost prezentă, dar deputatul Mihai Deaconu a vrut să facă o precizare în conferinţa de presă:

 “ Doamna preşedintă a crezut că organizaţia noastră este dezbinată, dar după această întâlnire a zis că şi-a schimbat părerea. Îşi dă seama că problemele create sunt pe fondul acestei lupte pentru şefia organizaţiei judeţene, dar speră ca ele să se finalizeze o dată cu alegerile, pe care le doreşte libere şi democratice”. 

Că vor fi libere şi democratice n-avem a ne îndoi, deocamdată. Dar c-ar fi uniţi, asta e chiar amuzant. Încordarea e aşa de mare că, dacă scapi un ban pe jos, tresar toţi ca muşcaţi de şarpe.  

 În aceeaşi adunare, Simona Man, luându-i, se pare, prin surprindere pe cei prezenţi, ar fi anunţat că primarul Mărăcineniului, Nicolae Dascălu, a renunţat să mai candideze pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene.  

Au mai rămas, deci, în cursă, trei candidaţi: Marian Fulga, preşedintele detronat, deputatul Deaconu şi Marian Pădureanu, preşedintele organizaţiei ( şi  consilier local ) Boteni. 

Probabil că dl Pădureanu n-a ajuns în tete- a- tete cu preşedinta, pentru a fi deturnat ca şi primarul Dascălu. Dar mai e timp. La cum se mişcă treburile, alegerile se vor face undeva prin toamnă.

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Se joacă în 18 octombrie, la Pitești Arena! Ia-ți bilet pentru meciul FC Argeș Basketball…
Se joacă în 18 octombrie, la Pitești Arena! Ia-ți bilet pentru meciul FC Argeș Basketball…

A început procesul de achiziționare a biletelor pentru partida dintre FC Argeș Basketball și CSM Târgu Jiu, meci ce contează…

Evenimentele săptămânii la Centrul Cultural Pitești: poezie, filosofie, muzică și sănătate
Evenimentele săptămânii la Centrul Cultural Pitești: poezie, filosofie, muzică și sănătate

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 13–17 octombrie 2025, o nouă serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care…

Punctul de încasare din Ștefănești-Blocuri, închis temporar. Plata taxelor se mută la sediul Primăriei
Punctul de încasare din Ștefănești-Blocuri, închis temporar. Plata taxelor se mută la sediul Primăriei

Primăria orașului Ștefănești anunță că, în perioada 13–20 octombrie 2025, punctul de încasare a impozitelor și taxelor locale din zona…

Tânăr motociclist, rănit după ce un șofer nu a oprit la stop
Tânăr motociclist, rănit după ce un șofer nu a oprit la stop

Azi-dimineață, în Câmpulung, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate o motocicletă și un autoturism. Șoferul…

APAVIL SA scoate la concurs un post de lăcătuș mecanic  în cadrul Sectorului Olănești, Centrul…
APAVIL SA scoate la concurs un post de lăcătuș mecanic  în cadrul Sectorului Olănești, Centrul…

Concursul constă în susținerea probei practice și interviului de verificare a aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria de lăcătuș mecanic…