Cum se explică poziția lui Constantin Rădulescu, președintele PSD și CJ Vâlcea, la Antena 3 CNN

Marți după – amiaza, l-am văzut pe Constantin Rădulescu, președintele PSD și al CJ Vâlcea, răspunzând unui tir de întrebări la Antena 3 CNN pe tema opțiunii față de susținerea lui Nicușor Dan în turul al doilea al prezidențialelor.

 

Constantin Rădulescu nu a vrut, în ruptul capului, să dea un răspuns de susținere pentru candidatul pro-european, insistând că oamenii trebuie lăsați să voteze după cum le dictează conștiința.

 

Din punctul meu de vedere, președintele vâlcean nu are cum să fie altfel decât de partea lui Nicușor, iar spre finalul dialogului a și făcut afirmația că își dorește să ajungă la 1 miliard de euro investiții la finalul mandatului, ceea ce se poate face doar cu susținerea proiectelor cu finanțare europeană.

 

Totuși, de ce PSD și, în cazul de față, Constantin Rădulescu evită să se pronunțe într-o chestiune atât de importantă, lăsând astfel impresia că se comportă oportunist și merg la două capete ?

 

Să ne punem, imaginativ, în pielea pesediștilor. Sunt puține zile de când USR a mers alături de AUR și POT în susținerea moțiunii de cenzură împotriva ministrului Muncii, Simona Bucura – Oprescu. Pe surse, am mai înțeles că tot USR se pregătea să depună o moțiune de cenzură împotriva guvernului Ciolacu, ceea ce a făcut ca liderul PSD să demisioneze din funcția de premier în regim de urgență. Ar mai fi de adăugat că de ani întregi Nicușor Dan îi amenință pe pesediști cu dosare de mare corupție, dar evită să facă același lucru în legătură cu liberalii. ” „Trebuie să facem Parchetul să se orienteze sistematic către marile dosare de corupţie. Trebuie să reformăm Inspecţia Judiciară pentru că e un dezechilibru în modul în care această instituţie, instrument al CSM-ului, evaluează magistraţi”, spunea, nu de mult, primarul Capitalei, iar PSD s-a simțit vizat. În fine, Nicușor Dan spunea , în urmă cu câțiva ani că i se pare „culmea tupeului” să-i dea lecţii despre corupţie PSD.

 

Aceste sunt, după părerea mea, motivele pentru care Constantin Rădulescu nu s-a lăsat prins cu o declarație de susținere, iar PSD a decis, în plan național, cu o singură poziție contra, senatoarea Victoria Stoiciu, să rămână neutru.

 

Este bine sau rău ?

 

Să nu uităm că Rădulescu este nu doar lider politic, ci și președinte al CJ Vâlcea, probabil cel mai bun în această funcție din ultimii 35 de ani. În această ipostază, Rădulescu are nevoie să nu își divizeze susținătorii, pentru a putea fi sigur că își va duce proiectele la bun sfârșit.

 

La final, precizez că eu aș fi declarat clar o susținere pro-europeană, dar liderul vâlcean are o poziție ingrată. Ca o circumstanță, trebuie spus că o susținere a lui Nicușor Dan din partea unui pesedist poate să aibă un efect pervers și să fie dăunătoare.

 

În fine, sunt sigur că în background PSD negociază cu Nicușor Dan și încă nu putem fi siguri că poziția adoptată de președintele Constantin Rădulescu este și ultimul cuvânt.

 

Ar mai fi de remarcat, în treacăt, că o reformă a PSD, cerută fățiș de unii membrii de vază, l-ar putea lua în calcul pentru o poziție mai semnificativă, la centru, pe vâlceanul tânăr și performant Rădulescu.

 

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ateliere gratuite de educație digitală pentru seniori, la Biblioteca Topoloveni
Ateliere gratuite de educație digitală pentru seniori, la Biblioteca Topoloveni

Biblioteca Orășenească Topoloveni dă startul, în săptămâna care urmează, primelor ateliere „Hi Digital”, dedicate seniorilor care vor să se descurce…

Vicențiu Mocanu compară expresia ”soțul soției sale” cu ”te agresez sexual, scroafo !”
Vicențiu Mocanu compară expresia ”soțul soției sale” cu ”te agresez sexual, scroafo !”

Domnul Vicențiu Mocanu, consilier local AUR la Râmnicu Vâlcea, îl reclamă conducerii PSD pe primarul Mircia Gutău pentru ”limbaj grobian”.…

O nouă stație de transport public va fi înființată în satul Făgetu
O nouă stație de transport public va fi înființată în satul Făgetu

Consiliul Local Mioveni a aprobat, în ședința ordinară din 20 august, înființarea unei noi stații de îmbarcare-debarcare pentru transportul public…

Școlile din Mioveni, verificate înainte de începerea noului an școlar
Școlile din Mioveni, verificate înainte de începerea noului an școlar

Cu mai puțin de trei săptămâni înainte de începerea cursurilor, în școlile din Mioveni se fac ultimele pregătiri pentru noul…

O săptămână cu tradiție, artă și istorie în Argeș. Ce pregătesc instituțiile culturale ale Consiliului…
O săptămână cu tradiție, artă și istorie în Argeș. Ce pregătesc instituțiile culturale ale Consiliului…

De la tradiții vechi și povești despre oamenii care au făcut istorie până la pictură, patrimoniu și expoziții, instituțiile de…