Când îi era mai bine țării, diaspora a aruncat-o la groapă

Cred că Simion este 80 % președintele României, cu voia poporului român (cum altfel ?) care a comis o greșeală pe care o va plăti scump.

 

Pentru mine, strict subiectiv, spectacolul politic care va urma va fi strălucitor și inspirator, într-o viață de om nu credeam să prind un asemenea experiment sociologic și economic la scară națională.

 

Voi fi permanent pe știri și comentarii, voi urmări meciurile politice cu o satisfacție aproape estetică, voi avea subiecte de abordat și articole interesante de scris. Adrenalina mea va fi la maxim și satisfacția mea profesională, la fel.

 

Cu țara vor fi însă probleme uriașe, mai mari decât cele cauzate de un cutremur de gradul 7 plus încă o pandemie de covid. Va exploda numărul cerșetorilor de la poarta bisericilor, vom vedea scene ca în Germinal de Zola. Vor fi mari mișcări de stradă, falimente, suicide, despărțiri, va fi un nou val migraționist.

 

Nu le văd pe PSD și PNL ținând piept uraganului. Mare mirare ar fi măcar să se trezească și, colaborând cu societatea civilă (voi reveni pe subiect) să încerce să forțeze imposibilul, într-o bătălie ”a vida e a morte”.

 

Păcat de românii cu mintea limpede, la ei mă gândesc în aceste momente, de suferința lor morală mi se rupe sufletul. Au mai primit o lecție de la viață, de la viața socială și politică, una dintre cele mai usturătoare. Sunt sigur că, în mod spontan, acești oameni vor genera o mișcare de rezistență care ar putea fi una plină inclusiv de sacrificii.

 

Regimul Simion – Georgescu va rade tot, așa cum a promis, iar la final nu ar fi exclus să proclame dictatura, a poporului, desigur, sau cam așa ceva, precum pe vremea idolilor lor, anume Zelea Codreanu și Ion Antonescu.

 

La pozitiv, se vorbește despre negocieri. Nicușor la Cotroceni, Bolojan premier, un pesedist și un udemerist vicepremieri, cu Ciolacu într-o anumită funcție mai secretă, iar Grindeanu liderul PSD. Ar fi, psihologic vorbind, o utopie să reușească astfel de aranjamente și să dea și roade în cele 10 zile de campanie care ar mai rămâne.

 

Îi vedeți pe Crin, Ponta, Lasconi în jurul lui Nicușor Dan, într-o campanie furibundă? Eu, nu.

 

Fără discuție că, într-un fel sau altul, reformarea PSD trebuie să înceapă, dar întrebarea ar fi dacă va exista destul curaj. Mai degrabă, nu.

 

Când îi era mai bine țării, diaspora a aruncat-o la groapă.

 

Normal, ce-i pasă diasporei de România?

 

Să menționăm că totuși groapa a fost săpată, în timp, cu perseverență și răbdare, de PSD și PNL.

 

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii. Producătorilor și comercianților li…
Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii. Producătorilor și comercianților li…

Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii; producătorilor și comercianților li s-au oferit variante de relocare,…

Vâlcean reținut în Dolj după ce ar fi furat 2.600 de litri de motorină din…
Vâlcean reținut în Dolj după ce ar fi furat 2.600 de litri de motorină din…

Un bărbat de 30 de ani, din Bălcești, județul Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

Impact în lanț pe DN 7. O femeie a ajuns la spital
Impact în lanț pe DN 7. O femeie a ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate o autoplatformă, un autoturism și un TIR s-a produs în această dimineață,…

Biciclist de 74 de ani, mort după ce a fost lovit de o mașină
Biciclist de 74 de ani, mort după ce a fost lovit de o mașină

Un bărbat de 74 de ani, din comuna Stoenești, județul Olt, a murit după ce bicicleta pe care se afla…

129 km/h pe un drum cu limită de 50. Un șofer de 21 de ani…
129 km/h pe un drum cu limită de 50. Un șofer de 21 de ani…

Un tânăr de 21 de ani, din Pitești, a fost prins de polițiștii rutieri circulând cu 129 km/h pe DJ…