Astăzi, începând cu ora 17.00, în Sala Ars Nova a Centrului Cultural Pitești (Casa Cărții), va avea loc prelegerea cu tema „Tradiții populare și dogma creștină”, susținută de muzeograful Claudiu Tița-Nicolescu,
„Tradiții populare și dogma creștină este o temă etnologică, o temă care ne poate duce până la izvorul etnic al unui obicei și poate nu doar creiona societatea românească de acum un secol și jumătate sau mai mult, dar ne poate ajuta să înțelegem lumea plină de mister a bunicilor noștri. Ernest Bernea, filosof și etnograf de excepție, spunea că religia creștină a venit ca o desăvârșire peste ancestrale trăiri și obiceiuri românești, iar acest lucru a dat naștere unui sincretism cultural și religios unic, de o neasemuită profunzime spirituală. Tradițiile populare românești reprezintă, înainte de toate, simboluri de identitate națională într-o lume din ce în ce mai globalizată. Datini, obiceiuri, cutume, superstiții sunt elemente de folclor care s-au altoit de o manieră unică și fascinantă peste ceea ce noi numim astăzi dogmă creștină. Fără să fie un teolog profund, dar cu o credință adâncă în Dumnezeu și ghidat în viață de valori morale precum dragostea, înțelepciunea sau buna-cuviință, românul a creat, după 2000 de ani de creștinism, ceea ce specialiștii în etnologie numesc astăzi o ‘religie folclorică‘, adică un creștinism adaptat la puterea de înțelegere a omului simplu. Trebuie menționat că acest creștinism popular nu a contrazis niciodată Sfânta Scriptură, dimpotrivă!”, spune Claudiu Tița-Nicolescu.
În sală, publicul are acces în limita locurilor disponibile.

























Lasă un răspuns