VIDEO. Traficant prins în flagrant când ridica un colet cu droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a unui un bărbat, de 33 de ani, din Mărăcineni, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Pe parcursul anului 2025, bărbatul ar fi procurat din Olanda și introdus în țară, prin intermediul unei societăți de transport internațional, cantități de substanță psihoactivă, destinate comercializării către consumatori din Argeș.

Vineri, 14 martie, acesta a fost prins în flagrant delict în timp ce ridica un colet ce conținea peste 100 de grame de substanțe psihoactive (alpha Ethylaminopentiophenone și 2 MMC).

De asemenea, în autoturismul cu care acesta se deplasa, a fost descoperit și ridicat un cântar electronic de precizie, cu urme de substanță.

Bărbatul de 33 de ani, a fost reținut pentru 24 ore, iar pe 15 martie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Și-a întrerupt recitalul de la „Toamna Piteșteană” pentru a salva un bărbat. Cine este polițistul…
Și-a întrerupt recitalul de la „Toamna Piteșteană” pentru a salva un bărbat. Cine este polițistul…

Un recital de muzică populară s-a transformat într-o intervenție de urgență la evenimentul „Toamna Piteșteană”. Alin Gabriel Matei, agent de…

UPDATE/// VIDEO. Incendiul de la Vlădești a fost lichidat. Acoperișul, distrus pe 3.000 de metri…
UPDATE/// VIDEO. Incendiul de la Vlădești a fost lichidat. Acoperișul, distrus pe 3.000 de metri…

UPDATE 22,30: Incendiul izbucnit sâmbătă după-amiază la acoperișul unei clădiri din incinta fostei unități militare din Vlădești, județul Vâlcea, a…

Medicina școlară în sprijinul sănătății copiilor din orașul Mioveni
Medicina școlară în sprijinul sănătății copiilor din orașul Mioveni

În unitățile de învățământ public din orașul Mioveni funcționează 9 cabinete medicale școlare și un cabinet stomatologic, serviciile fiind asigurate…

Tradiția revine la Ștefănești! Locuitorii, invitați la „Focul lui Sumedru”
Tradiția revine la Ștefănești! Locuitorii, invitați la „Focul lui Sumedru”

Primăria Orașului Ștefănești, Consiliul Local Ștefănești și Centrul Cultural Ștefănești îi invită pe locuitori duminică, 25 octombrie, începând cu ora…

Ștefan Ovidiu Popa: „România a plătit deja destul pentru ambițiile politice ale lui Ilie Bolojan”
Ștefan Ovidiu Popa: „România a plătit deja destul pentru ambițiile politice ale lui Ilie Bolojan”

Deputatul PSD de Vâlcea Ștefan Ovidiu Popa, liderul grupului parlamentar al social-democraților, cere formarea unei majorități parlamentare capabile să susțină…