Accident cu 5 victime, printre care și un băiețel de 6 ani

Azi, în jurul orei 15, pe DN 7, în comuna Dărmănești, a avut loc un accident rutier.

Un localnic de 63 ani, nu s-a asigurat când a vrut să vireze la stânga, moment în care a intrat într-un alt autoturism, condus de o femeie de 51 de ani, din Cosești, care se angajase în depășirea autoturismului condus de bărbat.

Amândoi șoferii, dar și trei pasageri din primul autoturism (două femei de 52, respectiv 68 de ani și un băiețel de 6 ani), au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Niciunul dintre conducătorii auto nu au consumase alcool.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vicepreședintele CJ Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu: „Fondurile europene trebuie să se vadă în viața de zi…
Vicepreședintele CJ Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu: „Fondurile europene trebuie să se vadă în viața de zi…

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu, a participat, miercuri, 7 octombrie, la Călărași, la reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului…

„IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI”, premiera weekendului la Teatrul „Alexandru Davila”. Ce spectacole mai sunt…
„IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI”, premiera weekendului la Teatrul „Alexandru Davila”. Ce spectacole mai sunt…

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești își așteaptă publicul, în perioada 9-11 octombrie, cu trei spectacole, între care cea mai nouă…

UPDATE/// Accident mortal la Bascov. Pieton lovit de un TIR
UPDATE/// Accident mortal la Bascov. Pieton lovit de un TIR

UPDATE 2, ora 20;38: ”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 48…

Trei mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești
Trei mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești

Trei autoturisme abandonate au fost ridicate de pe domeniul public din Pitești, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii locali…

Accident cu 11 persoane implicate în Vâlcea. Opt au ajuns la spital
Accident cu 11 persoane implicate în Vâlcea. Opt au ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate 11 persoane a avut loc astăzi, în jurul orei 12.30, pe DJ…