Podul Viilor va fi gata cu un an înainte de termenul stabilit în contract!

                                                                                                                      În prima săptămână a lunii iulie vor fi date în folosinţă cele două benzi, la care s-a lucrat până acum, ale podului de peste Argeş. Ba chiar, pentru o perioadă de aproximativ o lună de zile, vor fi deschise trei benzi din cele patru existente. 

Dar cea mai buna veste e aceea că, dacă termenul de predare a lucrării era prevazut pentru septembrie 2014, patronul firmei constructoare, Victor Marinescu,  ne-a dat asigurări că podul va fi terminat în luna septembrie a acestui an, asta însemnând cu un an mai devreme decât termenul prevăzut de proiectant.

Acelaşi lucru l-a spus şi primarul Tudor Pendiuc într-o conferinţă de presă, care a mai adăugat:

“În acelaşi timp va fi gata şi podul de peste Râul Doamnei. E o binefacere că le terminăm! Mai rămâne pasajul de executat. Pentru acesta vom relua licitaţia, deoarece au fost mai multe probleme de clarificat. Am preferat să avem o întârziere de câteva zile decât să avem neconformităţi şi să ni se suprime bani din proiect”.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre bani, încredere și arta de a înțelege lumea financiară. Un studiu de Mircea Perpelea
Despre bani, încredere și arta de a înțelege lumea financiară. Un studiu de Mircea Perpelea

                           FGDB Noi si lumea financiară   100 de întrebări si răspunsuri 1.Introducere  A.Despre bani, încredere și arta de a…

Înjurături scârboase, acuzații fasciste. Ce crede prof. univ. dr. Mircea Perpelea despre războiul româno –…
Înjurături scârboase, acuzații fasciste. Ce crede prof. univ. dr. Mircea Perpelea despre războiul româno –…

Avem două grupuri uriașe, suveraniști și globaliști. Își aruncă unul în capul celuilalt cele mai josnice cuvinte. Este război de…

Strigăt de disperare de la Vâlcea. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”
Strigăt de disperare de la Vâlcea. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”

Președintele CJ Vâlcea vă cheamă pe tărâmul României reale. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”   Cui se adresează acest…

Combo penal: Un argeșean a fugit din arest cu o mașină furată și a parcat-o…
Combo penal: Un argeșean a fugit din arest cu o mașină furată și a parcat-o…

Urmează o știre cu o succesiune pe cât de absurdă, în egală măsură de amuzantă. Un bărbat de 50 ani,…

Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului
Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului

Elevii Liceului Tehnologic Topoloveni au participat, joi, 24 septembrie, la activități sportive organizate în cadrul Săptămânii Europene a Sportului –…