Un lucru este cert în această naţie. Sunt undeva aproximativ 11 milioane de români care s-au integrat în Uniunea Europeană. A nu se înţelege băsişti, ci pur şi simplu sunt români care nu se încing repede, nu se aventurează spre mituri sau fanatisme, nu agreează discursul anti-european sau anti-american. Sunt cetăţeni tăcuţi. Şi aici intră băsişti, intelectuali de dreapta, apolitici, dezamăgiţi, morali, într-un cuvânt cetăţeni normali. Sunt printre cei care au înţeles că există o separare a puterilor în stat şi că, nu preşedintele republicii (în cazul nostru Traian Băsescu) este responsabil de situaţia economică a propriei persoane. Sunt 11 milioane de cetăţeni care nu joacă pe nici un clişeu, nu sunt amatori de harţa politică. 

Din aceştia aflăm că 3 milioane sunt plecaţi din diferite motive în străinătate. Sunt indivizi care au înţeles ideea de democraţie, ideea de capitalism, regulile comunitare. Zidarul „spaniol” sau studentul de la „Sorbona” nu are televiziunile naţionale de ştiri din România, deci nu se uită la Greblă, la Videanu, la Boureanu sau Fenechiu. A auzit vag de ei. Se uită la un film, la un derby spaniol sau beau o bere în Castellon seara sau la terasele pariziene.

Pentru aceştia tace Băsescu. Da, cu siguranţă a înţeles că şi el trebuie să-şi maturizeze discursul. Nu-l obligă nimeni să dea replică la înţepăturile lui Ponta, la istericalele lui Crin. Cineva acolo îl sfătuieşte bine. 

S-ar putea să avem un Băsescu schimbat şi dacă ne uităm bine la evoluţia lui Traian Băsescu în ultimii 8 ani este fundamental un adevărat bildungs.

Sincer l-am dezavuat în 2004 când reclama fraude la scrutin şi cerea până la afişarea rezultatelor „revoluţie ucraineană”. Era un pic golan, genul miştocar, se lua de francezi pentru tainul dat la nu ştiu care autostradă. Sărea la bătaie din orice. Era şmecher, genul de individ apt să fie votat de mulţi tineri la fel de şemecheri. Nu reprezenta o elită, mulţi teoreticieni de ţinută strâmbau din nas la excentricitatea acestui personaj, mai ales că a intrat prin fraudă emoţională în campanie (momentul patetic cu boala închipuită a lui dragă Stolo). 

În primul mandat, Tăriceanu a părut net un european, deşi, din păcate privindu-l în ultimul an, mi s-a părut că a fost de faţadă. Băsescu a gafat mult în primii ani, băute cu Becali, acceptarea demisiei lui Pleşu fără nicio remuşcare, promovarea consilierei cu bileţul roz – Udrea. Era golanul care a ajuns jupân de cartier care face şi desface (ruperea PC de PSD), era tartor. Nu părea deloc profund, avea o presă care-l simptiza, îi promova în prime-time cu simpatie excentrismul. De aceea s-a apucat să-l sâcâie pe Tăriceanu (l-o fi mirosit că e fals?!) şi să facă baie de mulţime cu categorii sociale (care azi majoritar se regăsesc în cei 7,4 milioane de votanţi). 

Brusc şocul vine la suspendarea din 2007. Trei sute de parlamentari îi cer capul, sătui de artificiile lui de calcul. E mirat, e trezit la realitate, PSD, PNL; PRM, UDMR sunt împotriva lui. Şansa lui atunci a fost că era încă „meseriaş” printre votanţii sociali. Pe baza votului lor şi nu al elitelor câştigă referendumul. Şi acum urmează schimbarea lui. Devine parcă mai ancorat în realitate, nu mai e facil în discursuri, renunţă la glumiţe parcă. Şi pierde presa. Pentru că nemaifiind un bufon regal, se crispează şi devine atent în a-şi selecta colaboratorii. Câştigă la limită al doilea mandat, tot printr-o fraudă emoţională (ştia că suntem în recesiune, în mod concret, dar era campanie electorală, deci o măsură de austeritate l-ar fi depopularizat de atunci) şi apare provocarea. Mandat în plină criză economică, cea mai mare de după `33. Nu are alternativă şi este forţat de context să fie exigent și sincer. Din păcate stilul său butucănos, grimasele sale simpatizate în condiţii economice normale sau de boom, sunt complet dezavuate de popor în acest abis economic.

Dar nu are alternativă, ştie că sunt necesare câteva compromisuri şi începe să înveţe – economie, politică externă (capitol la care nu excelase în primul mandat). Se schimbă radical, devine dur, iritarea începe să-şi spună cuvântul (ştie, ca orice om politic, că austeritate distruge popularitatea). De acest fapt profită adversarii care încep să iasă din cotloane, îi simt această vulnerabilitate şi își încep atacul. Băsescu se trezeşte în faţa a doi adversari puternici – populismul opoziţiei şi provocarea economică. Aliat al acestora este mass-media. Devine extrem de nervos şi îşi masacrează partidul în anul 2011, renunţând la toată garda veche pe care o consideră adversară şi pune accent pe noua gardă, una extrem de slabă şi de multe ori oportunistă. Este cea care l-a şi trădat în mai 2012. O lovitură cruntă, dar economia se reabilitează. 

Bun, avem referndum 2012, unul pe care, în mod clar, faţă în faţă nu avea cum să-l câştige. Îndoctrinarea adversarilor politici era prea mare, nu avea cum face minuni. Dar iese întărit. În acest moment Traian Băsescu nu mai are adversarii aceia puternici din opoziţie, paradoxal, aceştia îi sunt colegi de guvernare şi mai are un sprijin puternic extern. 

Băsescu tace. S-ar putea ca de luni, să avem un alt preşedinte. Unul tăcut dar inteligent. Nu unul de coabitare ci unul matur, european, „ardelean” în apucături. Care va ieşi din bârlog ca un urs şi va privi spre lătratul lui Ponta şi Antonescu. Se va uita lung la ei, calm, cu un relativ zâmbet, ca după zece minute să se întoarcă înapoi liniştit, fără măcar să scoată un mormăit. Căţeii vor lătra pe mai departe, dar, uşor, şi ei îşi vor estompa glasul. După trei patru astfel de încercări… şi căţeii se vor maturiza. Un nou Băsescu aerisit, elegant, moderat, va pregăti de fapt ştafeta lui MRU pentru 2014.  Pentru că să ne uităm lângă el acum – Macovei, Preda, MRU, Traian Ungureanu, Mihai Neamţu, etc. Nu e un semn?