Cu bani economisiți, Consiliul Județean Argeș va achiziționa încă 7 microbuze electrice școlare!

Consiliul Județean Argeș a reușit să economisească sume importante de bani în cadrul proiectului cu finanțare nerambursabilă de la AFM privind achiziția de microbuze electrice școlare, astfel că va putea suplimenta necesarul cu încă 7 microbuze.

Finanțarea nerambursabilă totală acordată a fost de 25.000.000 lei, pentru achiziționarea unui număr de 17 microbuze electrice/hibride/alimentate cu GNC și unui număr de 17 stații de reîncărcare.

Având în vedere încheierea contractului pentru furnizarea celor 17 microbuze electrice, respectiv a celor 17 stații de reîncărcare, față de valoarea estimată prevăzută în contractul de finanțare, a fost înregistrată o economie de 7.197.600 lei cu TVA. Această sumă ce va fi utilizată pentru achiziționarea a încă 7 microbuze electrice și 7 stații de reîncărcare. Astfel, numărul total de microbuze electrice respectiv stații de reîncărcare achiziționate prin acest proiect va crește de la 17 la 24.

Iată cine va beneficia de cele 7 microbuze electrice școlare: comunele Albota, Hârsești, Boteni, Poienarii de Muscel, Petroșani, Ciomăgești și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș.

Consiliul Județean Argeș a achiziționat deja alte 28 de microbuze electrice școlare (22 au ajuns deja la școli!) în cadrul unui alt proiect, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, proiect în valoare de peste 35 de milioane de lei. Așadar, prin cele două proiecte, Consiliul Județean Argeș va achiziționa 52 de microbuze electrice școlare de care vor beneficia peste 6000 de elevi.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat.…
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat.…

Azi-noapte, în jurul orei 24.00, pe DN73, în comuna Micești a avut loc un accident rutier în care a fost…

Duminică, intrare GRATUITĂ la Zoo Pitești, pentru copii, elevi și studenți
Duminică, intrare GRATUITĂ la Zoo Pitești, pentru copii, elevi și studenți

Duminică, 9 august, e Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice. Grădina Zoologică Pitești invită copiii, elevii și studenții, între orele 10:00 și…

Un vâlcean și-a bătut fosta nevastă de a băgat-o în spital. A fost arestat pentru…
Un vâlcean și-a bătut fosta nevastă de a băgat-o în spital. A fost arestat pentru…

Un bărbat de 40 ani din județul Vâlcea a ajuns în arest preventiv pentru că și-ar fi agresat fosta soție,…

Tânăr din Pitești, prins la volan deși avea permisul suspendat
Tânăr din Pitești, prins la volan deși avea permisul suspendat

Un tânăr de 21 de ani din Pitești s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști…

A chemat poliția, apoi ar fi lovit un polițist. Bărbat din Albota, arestat preventiv pentru…
A chemat poliția, apoi ar fi lovit un polițist. Bărbat din Albota, arestat preventiv pentru…

Un bărbat de 53 ani din comuna Albota a ajuns în arest preventiv după ce a agresat un polițist care…