Corlă, noi ce politică externă halim, bre ?

USL a jignit toată presa Europei, s-a rățoit la Angela Merkel, la Barroso, la PPE și la Departamentul de Stat al SUA.

Cred că avem dreptul să cerem USL să expliciteze politica externă a țării. Alegerile parlamentare din noiembrie sunt un bun prilej pentru a ne lămuri.

Până acum, toate campaniile s-au axat pe creșterea de pensii și salarii,  pe noi locuri de muncă, pe oarecare investiții. Este momentu să procedăm și noi americănește, solicitând o dezbatere electorală pe chestiuni de politică externă.

Fiindcă dacă te războiești cu Occidentul, e foarte posibil să fi bătut palma cu rușii. Sună cam idiot, dar ce să facem, idioții nu suntem noi.

Acum, dacă mă întrebați pe mine, Antonescu și Ponta nu vor să vândă țara la ruși. Nici măcar de atâta lucru nu ar fi în stare. Ei, pur și simplu, au dat cu pumnii în cine s-a nimerit, iar dacă i-ar fi luat la rost Putin, i-o trăgeau și lui Putin. Puțin le pasă pușcăriabililor ce aliați are țara după ce ajung ei la răcoare.

Totuși, pentru lămurirea chestiunii, îl întrebăm și noi pe ministru de Externe, în limbaj uselist, adică golănește:

Corlă, noi ce politică externă halim, bre ?

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

F.C. Păuşeşti-Otăsău joacă, sâmbătă 29 august 2026, în prima etapă din Liga 3 Superscore, cu…
F.C. Păuşeşti-Otăsău joacă, sâmbătă 29 august 2026, în prima etapă din Liga 3 Superscore, cu…

ZI DE MECI! | ETAPA 1 | LIGA 3 SUPERSCORE  Un nou sezon, o nouă provocare! Pentru FC Păușești-Otăsău, sezonul…

Primăria Călimănești: Întreruperea furnizării energiei electrice în data de 27 august 2026
Primăria Călimănești: Întreruperea furnizării energiei electrice în data de 27 august 2026

Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă…

FC Viitorul Mateești joacă primul meci din noul sezon cu Viitorul Horezu
FC Viitorul Mateești joacă primul meci din noul sezon cu Viitorul Horezu

ÎNCEPEM SEZONUL! A venit momentul primului meci din noul sezon! Echipa noastră, FC Viitorul Mateești, întâlnește Viitorul Horezu într-un meci…

Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii
Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii

Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii, într-o ediție a multiculturalității și a dialogului artistic între…

Constantin Rădulescu, printre oameni, la Zilele comunelor Stoilești și Scundu
Constantin Rădulescu, printre oameni, la Zilele comunelor Stoilești și Scundu

Duminică de sărbătoare în Stoilești și Scundu! ​ Mi-am petrecut duminica alături de vâlcenii mei dragi din Stoilești și Scundu,…