Ziarul CRITERII POLITICE intră în GREVĂ

 

 

Ziarul nostru a luat decizia de a nu mai publica, timp de 30 de zile, niciun comunicat venit din partea parlamentarilor de Argeș și Vâlcea.

Considerăm că, înainte de a se pronunța cu privire la alte aspecte ale vieții sociale, economice și politice din România, aleșii noștri au datoria să vegheze la libertatea persoanei, la separația puterilor în stat, la egalitatea în fața legii.

Proiectul de modificare a Constituției conține articole inadmisibile precum:

„Orice persoană de drept public, orice persoană juridică privată şi orice persoană fizică are obligaţia de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa unei comisii parlamentare, în urma invitaţiei scrise primite din partea acesteia, cu respectarea principiului separaţiei puterilor în stat. Activitatea comisiei parlamentare nu se poate substitui organelor judiciare”.

 

”Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Deputaţii şi senatorii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor”.

Acestea sunt atentatele la democrație și libertate împotriva cărora parlamentarii trebuie, indiferent de formațiunea politică din care fac parte, să protesteze energic.

Orice alt comunicat este, în aceste momente grave pentru țară, neavenit.

 

Criterii politice

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Astăzi începe „Toamna piteșteană”! Muzica și dansul vor deschide festivalul din Piața „Vasile Milea”
Astăzi începe „Toamna piteșteană”! Muzica și dansul vor deschide festivalul din Piața „Vasile Milea”

Piața „Vasile Milea” devine, începând de astăzi, locul de întâlnire cu tradițiile, muzica și atmosfera autentică de toamnă, odată cu…

Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!
Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!

În perioada 9–11 octombrie 2026, Mioveni va găzdui cea de-a XVII-a ediție a evenimentului „Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului –…

Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se sancționează! Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi…

PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…
PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…

Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean, și-a redeschis astăzi porțile după finalizarea lucrărilor…

Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!
Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!

După aproape 140 de ani, una dintre clădirile emblematice ale Piteștiului și-a deschis din nou porțile, iar în interior îi…