Au scăpat, ca prin miracol, cu viață, după ce un TIR s-a răsturnat peste ei!

 

 

 

 

 

 

 

Cu puțin timp în urmă, pe DN 65, în localitatea Albota, a avut loc un accident rutier.

Un TIR, condus de un bărbat de 55 ani, din Berceni, Ilfov, posibil pe fondul neadaptării vitezei în curbă, sa răsturnat în afara carosabilului, chiar deasupra unor scări ce coboară spre un izvor captat. În cădere, a rupt și un stâlp de beton, pe care au fost montate și camere video de către administrația locală.

La izvor, o femeie de 43 ani, din Albota, lua apă, exact în momentul în care să răsturnat TIR-ul. Tot acolo mai erau fiica sa, minoră, și un bărbat. Nici bărbatul, nici fata, n-au fost răniți!!

Doar femeia a suferit leziuni ușoare la mâini, pe care, probabil, le-a ridicat instinctiv, în încercarea de a se apăra de mașină care se prăvălea peste ea. A fost transportată la spital.

A fost evaluat și șoferul TIR-ului, în vârstă de aproximativ 55 de ani, care are o plagă la un picior, dar nu a avut nevoie de transport la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză, a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

 

În această fotografie se poate vedea izvorul, iar deasupra balustradei se vede o parte din remorca TIR-ului!

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Doi adolescenți, în arest la domiciliu după ce au bătut un bărbat pe stradă
Doi adolescenți, în arest la domiciliu după ce au bătut un bărbat pe stradă

Doi tineri de 17 și 18 ani au ajuns în arest la domiciliu după ce au bătut un bărbat de…

Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat și sechestrat fosta iubită
Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat și sechestrat fosta iubită

Un tânăr de 20 ani din Călimănești a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat fosta…

„Istoria Argeșului – între legendă și viitor”. O întâlnire cu istoria, cercetarea și patrimoniul
„Istoria Argeșului – între legendă și viitor”. O întâlnire cu istoria, cercetarea și patrimoniul

Istoria Argeșului se construiește din vestigii, documente, legende și cercetare, iar fiecare generație are responsabilitatea de a descoperi, înțelege și…

Deșeuri voluminoase și electrocasnice vechi, colectate gratuit în Pitești. Se suplimentează containerele!
Deșeuri voluminoase și electrocasnice vechi, colectate gratuit în Pitești. Se suplimentează containerele!

În cadrul campaniei de colectare a deșeurilor voluminoase și DEEE, care va avea loc săptămâna aceasta, se va amplasa un…

Gala echinocțiului, la Filarmonica Pitești
Gala echinocțiului, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 24 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul vocal-simfonic „Gala echinocțiului” susținut de orchestra…