Femeie înjunghiată în stradă de fostul socru

 

 

 

 

 

 

 UPDATE 2:

În urma administrării probatoriului și a parcurgerii etapelor procesuale, în noaptea de 1 spre 2 august, bărbatul de 71 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în ziua de astăzi, 2 august, să fie dispuse măsuri preventive.

________

UPDATE 1:

Agresorul, un bărbat de 71 ani, a fost găsit de polițiști, în Pitești.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției, pentru audieri.

_______

Știrea inițială:

În această dimineață, în jurul orei 9, o femeie a sunat la 112 să ceară ajutor spunând că a fost înjunghiată de un bărbat.

Incidentul a avut loc pe strada Paltinului, din cartierul piteștean Găvana.

Femeia, care are 28 ani, a fost găsită în curtea Școlii 15, acolo unde se refugiase, după atac. Avea mai multe plăgi înjunghiate pe spate, iar echipajul SMURD ia acordat primul ajutor și a transportat-o ​​​​la spital.

Polițiștii nu au mai găsit atacatorul, când au ajuns la fața locului și nici mărtori nu fuseseră, se pare.

Victima spusese, inițial, în apel, că fusese agresată de fostul bărbat dar, la verificarea, oamenii legii ar fi descoperit că e vorba, de fapt, despre fostul socru.

Agresorul ar avea domiciliul în Poiana Lacului. Acolo a locuit și femeia, mutându-se în Pitești după despărțirea de fostul soț.

Polițiștii defășoară activități specifice, în vederea depistării persoanelor implicate, stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul Cultural Pitești, program bogat în ultima săptămână din august
Centrul Cultural Pitești, program bogat în ultima săptămână din august

Centrul Cultural Pitești propune și în săptămâna care urmează, 24-29 august, o serie de întâlniri culturale, prelegeri, dialoguri literare și…

Marți se oprește curentul electric pe două străzi din Topoloveni
Marți se oprește curentul electric pe două străzi din Topoloveni

Marți, 25 august, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în Topoloveni. Astfel, în intervalul orar 09:00 – 17:00, vor…

Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…
Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…

Un incendiu izbucnit în jurul prânzului, în satul Buzoești, comuna Buzoești, a afectat trei proprietăți. O femeie de 72 de…

Are 19 ani și-a crezut că DN 73 e pistă de curse: gonea cu peste…
Are 19 ani și-a crezut că DN 73 e pistă de curse: gonea cu peste…

Un tânăr de 19 ani, din Mihăești, a fost prins de polițiști în timp ce conducea cu o viteză de…

Două accidente aproape simultane pe A1, la Căteasca. Patru persoane au ajuns la spital
Două accidente aproape simultane pe A1, la Căteasca. Patru persoane au ajuns la spital

Două accidente rutiere s-au produs în această dimineață, cu puțin înainte de ora 8, pe autostrada A1, în zona localității…