Când democrația devine bordel

 

 

 

 

Am știut dintotdeauna că democrația și virtutea merg mână în mână, în pofida faptului că i-am auzit pe mulți zicând că politica e un fel de prostituție. Dacă a face politică seamănă cu cea mai veche meserie din lume, atunci și democrația devine un bordel.

După părerea mea, există și în Argeș, ca în toată România, ca în tot Occidentul (fiindcă despre dictaturi sau autoritarisme orientale nu discut aici) politicieni care nu doar că sunt convinși în teorie că politica și moralitatea sunt două drepte paralele, dar chiar pun în practică, în mod riguros, această concepție.

Într-un interviu pe care mi l-a acordat dl Cătălin Andrei, vicepreședinte și purtător de cuvânt al PNL Argeș, acesta a susținut cu tărie că în bătălia politică sunt permise metode care în viața normală nu ar fi permise. Cu alte cuvinte, deși nu așa s-a exprimat, în politică poți fi ticălos deoarece așa e politica.

Nu, nu așa stau lucrurile, iar dacă milioane de oameni din Occident au ajuns să considere că democrația scârțâie este pentru că politicienii elimină metodic virtutea din activitatea lor.

 

Citiți continuarea articolului AICI. 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scandal pornit de la două femei, încheiat cu un polițist lovit și două persoane reținute
Scandal pornit de la două femei, încheiat cu un polițist lovit și două persoane reținute

Un polițist a fost lovit cu pumnul în cap de un adolescent de 17 ani, în timpul unei intervenții la…

Opt sportivi de la Sabaki Extreme Fight Topoloveni, pe podium la Cupa României de Freestyle…
Opt sportivi de la Sabaki Extreme Fight Topoloveni, pe podium la Cupa României de Freestyle…

Rezultate frumoase pentru sportivii de la Sabaki Extreme Fight Topoloveni, care s-au întors cu opt clasări pe podium de la…

Beat și cu 0,77 mg/l alcool în aerul expirat, a fugit de la locul accidentului
Beat și cu 0,77 mg/l alcool în aerul expirat, a fugit de la locul accidentului

Un tânăr de 26 ani, din Drăgănești-Olt, a provocat un accident rutier pe DJ 546, în afara localității Brebeni, apoi…

Trei zile fără curent electric, la Topoloveni. Vezi străzile afectate
Trei zile fără curent electric, la Topoloveni. Vezi străzile afectate

Luni, miercuri și vineri (19, 21 și 23 octombrie), în intervalul orar 09:00 – 17:00, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării…

Mircea Baniciu și Ducu Bertzi vin la TRIVALE FEST. Festivalul de folk din Pitești a…
Mircea Baniciu și Ducu Bertzi vin la TRIVALE FEST. Festivalul de folk din Pitești a…

Iubitorii muzicii folk au întâlnire sâmbătă, 24 octombrie, la o nouă ediție a Festivalului Național TRIVALE FEST. Evenimentul ajuns la…