România în căutarea unui stăpân

 

 

 

 

 

Ce ne facem dacă Donald Trump câștigă alegerile și dezangajează SUA din Europa, plus că închide războiul din Ucraina, iar în același timp, Macron nu are vreme să ne ia sub aripa lui, Scholz e îngrijorat de cădea economică a Germaniei, iar sir Keir Starmer e prea ocupat să repună Regatul Unit pe șine ?

Cum ar reacționa liderii politici din România dacă, prin absurd, nici America, nici Anglia, nici Germania, nici Franța nu și-ar mai trimite serviciile secrete să controleze guvernarea, nu și-ar mai pune ambasadorii să dea ordine ?

Veți spune că o avem, totuși, pe Ursula, dar aș răspunde că e prea puțin și prea general ceea ce ne va cere Comisia Europeană, noi avem nevoie de un hegemon care să reprezinte un (fost) imperiu, să fie un ”partener strategic”, să avem de la cine cere cu umilință porunci dimineața, la prânz și seara.

În situația mai puțin probabilă decât prăbușirea unui avion pe care am descris-o mai sus, am vedea oameni abătuți la Președinție și Guvern, parlamentari deprimați și bâzâind ca muștele, disperarea s-ar instala brusc în rândul păturii conducătoare.

Apoi, cineva ar spune, în secret, că trebuie să punem Statul Paralel la treabă, să ne găsească un senior, oriunde, dacă nu se poate la Viena, atunci, la Roma, dacă nu, măcar la Amsterdam.

Să presupunem că n-avem noroc și băieții cu ochi albaștri vor spune că nu găsesc stăpân, că nimeni nu ne vrea de iobagi, că am rămas singuri pe lume și trebuie să facem ce vrem.

Așa ceva nu se poate ! acesta va fi strigătul care va răsuna prin uriașele și înaltele birouri, iar cineva s-ar oferi să dea soluția salvatoare:

– Să încercăm la ruși !

– Nu, că sunt supărați pe noi.

– Budapesta ?

– Ne cer Ardealul.

– Atunci, măcar la Sofia, la bulgari.

Ideea a fost adoptată în unanimitate.

Agenția LOL

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…
Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…

Deșeuri provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice, care ar fi trebuit gestionate în condiții legale, ajungeau să fie îngropate…

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…

Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale
Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale, în ziua de joi, 27…