A fost sfințit spațiul de rugăciune și reculegere din incinta CJ Argeș

 

 

 

 

 

 

Nimic nu e posibil fără credință și fără încrederea neclintită în puterea și iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Astăzi, 14 mai, la Consiliul Județean Argeș a fost o zi specială, de bucurie duhovnicească. Prin bunăvoința Domnului și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a fost sfințit spațiul de rugăciune și reculegere din incinta instituției. Un sobor de 15 preoți a participat la slujbă. Cu această ocazie, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a sfințit și clădirea unde își are sediul Consiliul Județean Argeș, a cărei reabilitare a fost terminată la finele anului trecut, cu fonduri europene.

„Este o mare bucurie! Domnul Dumnezeu a binevoit și ne bucurăm că ne-ați dat prilejul să vedem frumusețea aceasta cu adevărat bisericească. Ați făcut un lucru ca în biserică. Dumnezeu să binecuvânteze casa aceasta administrativă și să rezolvați toate problemele în gând de pace, pentru că aici trebuie să existe comuniune frățească. Funcționarii și cei care vin aici, după intrarea în Consiliul Județean, au un spațiu foarte potrivit pentru împlinirea rugăciunilor. Este un lucru superb că ați gândit acest lucru. A dat Dumnezeu și ați reușit o restaurare extraordinară și această lucrare trebuie păzită. Nu doar investiția este importantă, ci și cum se folosește locul. Sunt ca într-o biserică aici. Se vede de afară că omul aduce cu sine sfințenia. Am înțeles că există paraclis și la aeroport, și la universitate, la consilii județene nu prea am auzit. Este o bucurie ceea ce vedem aici și să fie cu folos tuturor celor care intră și se roagă!” – Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

Spațiul de rugăciune a fost amenajat la parterul instituției, în zona în care se află și o sală destinată publicului pentru audiențe. Astfel, atât angajații, cât și cei care vin în Consiliul Județean Argeș au acces în acest loc de reculegere – în altar și paraclis.

La ceremonie a participat conducerea Consiliului Județean Argeș, reprezentată de președintele Ion Mînzînă, vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, și administratorul public Cristian Puiu, alături de primarul Piteștiului – Cristian Gentea, secretarul de Stat din cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Vlad Ștefan Niculae, primari, consilieri județeni și angajați ai instituției.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accident pe DEx 12, între Craiova și A1. Un bărbat de 85 de ani a…
Accident pe DEx 12, între Craiova și A1. Un bărbat de 85 de ani a…

Un bărbat de 85 de ani a ajuns la spital în urma unui accident produs pe DEx 12, pe sensul…

Mâine se oprește apa în Bascov. Vezi străzile afectate
Mâine se oprește apa în Bascov. Vezi străzile afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Bascov, în ziua de joi, 20.08.2026, între orele…

Joi, 20 august, se oprește apa în mai multe zone din Pitești
Joi, 20 august, se oprește apa în mai multe zone din Pitești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale și zona Tancodrom, în ziua…

Doi motocicliști au ajuns la spital după două accidente produse în mai puțin de 30…
Doi motocicliști au ajuns la spital după două accidente produse în mai puțin de 30…

Două accidente în care au fost implicați motocicliști s-au produs miercuri după-amiază, în mai puțin de 30 de minute, în…

A încălcat de două ori ordinul de protecție. Bărbat din Corbeni, reținut de polițiști
A încălcat de două ori ordinul de protecție. Bărbat din Corbeni, reținut de polițiști

Un bărbat de 58 ani, din Corbeni, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat de două ori…