Concert de pricesne și muzică religioasă, la începutul Săptămânii Mari a Postului Paștilor, în Piața Primăriei Pitești!

 

 

Prima zi a Săptămânii Patimilor, care precede marea sărbătoare a Paștelui ortodox, aduce, la Pitești, un eveniment cu încărcătură spirituală deosebită: un concert de muzică religioasă specifică acestei perioade – pricesne și muzică bisericească – susținut de nume cunoscute ale genului, dar și de două coruri bisericești renumite.

Luni, 29 aprilie 2024, de la ora 19:00, municipalitatea piteșteană vă invită în Piața Primăriei pentru o experiență muzicală aparte, aducătoare de pace și așezare sufletească, în așteptarea bucuriei Învierii.

Concertul va fi deschis de Ilinca Din, tânăra cântăreață ce a reprezentat cu cinste Piteștiul și Argeșul în nenumărate concursuri de muzică populară, absolventă a Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, elevă a Colegiului Național „I.C. Brătianu” și colaboratoare a Centrului Cultural Pitești.

Spectacolul de suflet va continua cu recitalul susținut de Paula Hriscu, artistă hunedoreană de muzică populară, absolventă a Academiei Naţionale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, apreciată la nivel național drept o voce minunată a cântecului popular transilvan, dar și a pricesnelor, a cântecelor de strană, ce au mesaj profund religios.

Concertul va fi încheiat de două ansambluri corale cunoscute și îndrăgite de iubitorii muzicii bisericești: Corala Arhiepiscopiei Argeșului și a Muscelului și Corul Bisericii Domnești Sfântul Gheorghe.

 

 

Compartimentul Comunicare

Primăria Municipiului Pitești

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Zi de foc pentru pompierii argeșeni: șase incendii, în doar câteva ore
Zi de foc pentru pompierii argeșeni: șase incendii, în doar câteva ore

Pompierii argeșeni au avut o zi extrem de solicitantă, azi, cu șase intervenții pentru stingerea unor incendii izbucnite în mai…

Primarul Nicolae Velcea: „Se schimbă lucrurile, pas cu pas!” Lucrările de pe strada Coasta Câmpului…
Primarul Nicolae Velcea: „Se schimbă lucrurile, pas cu pas!” Lucrările de pe strada Coasta Câmpului…

Lucrările de pe strada Coasta Câmpului din Ștefănești au intrat în linie dreaptă, iar autoritățile estimează că în următoarele 2-3…

Apa din Pitești a revenit la parametrii obișnuiți. Manganul din Lacul Budeasa a scăzut sub…
Apa din Pitești a revenit la parametrii obișnuiți. Manganul din Lacul Budeasa a scăzut sub…

Problemele legate de calitatea apei din Lacul Budeasa, principala sursă de alimentare cu apă a municipiului Pitești, au fost rezolvate.…

Miercuri se oprește apa în Pitești și Costești. Vezi străzile afectate
Miercuri se oprește apa în Pitești și Costești. Vezi străzile afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești și în orașul Costești, în ziua de…

VIDEO. Renovarea energetică a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, la final
VIDEO. Renovarea energetică a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, la final

Primăria Municipiului Pitești anunță recepția la finalizarea lucrărilor aferente proiectului „Renovare energetică Liceul Tehnologic «Constantin Brâncuși»”, investiție finanțată prin Planul…