Personal, ca ziarist și ca om, sunt mulțumit de simulacrul de sentință dată ieri de Tribunalul București în cazul lotului ZEUS 1. În fond, Constantin Nicolescu a primit un viguros semnal că Argeșul nu a fost și nu e al său, ci, vorba ceea, a urmașilor urmașilor noștri. 

Un an cu suspendare e doar o invitație la reflecție. Va reflecta Nicolescu asupra celor întâmplate ? Se pare că nu.

Omul s-a grăbit să declare unui ziar argeșean următoarele:

„Nu înţeleg cum aş fi putut lua mită prin trezorerie, pentru că din materialul de la rechizitoriu rezulta că banii au intrat prin trezorerie. Cum poate lua mită o persoană prin trezoreria unei instituţii? Poate că era nevoie de o justificare pentru acele zile în care am fost încarcerat. Este o situaţie confuză”.

Pe două lucruri se bazează dl Nicolescu atunci când face astfel de afirmații pentru uzul marelui public: pe slaba memorie a presei sau pe slăbiciunea ei de înger.

În rechizitoriu există niște stenograme drăguțe ale convorbirilor dintre Nicolescu – Penescu și șeful de la hypermarket în care se vorbește despre 280 de milioane de lei vechi aduse “în față la Prefectură”, adică în Piața Vasile Milea.

Ce e drept, același rechizitoriu amintește și despre suma de 5000 lei virată de Penescu în contul de trezorerie al Consiliului Județean, ca sponsorizare. O prostie a procurorilor, o scăpare din vedere. Importanți pentru situație sunt banii din Piața Milea.

Poate ar trebui precizat că Nicolescu făcea și acte de milostenie, că împărțea bani, dar nu ar fi cazul să se dea acum îngeraș, fiindcă puțini îl cred.

Revenind cu o concluzie, Constantin Nicolescu vrea iarăși să prostească opinia publică, bizuindu-se pe faptul că oamenii uită și că argeșenii nu se vor apuca să citească sutele de pagini de rechizitoriu, chiar dacă ele sunt pe internet.

Treaba dumnealui, dar să știe că există cineva care îi cântărește declarațiile și le corectează în sensul adevărului.

În rest, numai de bine.