Astăzi, în jurul orei 13.30, un tânăr de 26 de ani, din Vedea, care conducea un autoturism pe strada Exercițiu, din Pitești, a pierdut controlul volanului, a urcat pe trotuar, unde a lovit un piteștean, în vârstă de 77 de ani, un stâlp de electricitate (pe care l-a rupt!) și un autoturism parcat (care a fost proiectat în alt autoturism parcat!).
Bărbatul de 77 de ani, rănit la piciorul drept și în zona feței, a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, dar s-a stabilit că nu consumase alcool.
În cauză, va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

























Lasă un răspuns