Îmi plac libertatea şi capitalismul după ce, de-a lungul vieţii, am trecut prin multe etape de conştiinţă, începând cu aceeea că oamenii trebuie să fie egali chiar şi prin proprietate. Am fost conştient că în România implementarea libertăţii şi echităţii democratice are nevoie de timp şi de sacrificii, poate chiar de o vreme de sălbăticie, pentru acumularea de capital.

M-am plasat, încă de la început, în mod deliberat, în afara jocului politic şi, implicit, a relaţiilor politico-economice, preferând o carieră bazată pe carte, pe judecată şi pe scris, singura pe care am crezut-o potrivită pentru felul meu de a fi. Am aşteptat, relativ liniştit, ca din fierberea şi învolburarea politică şi economică să se consolideze insule de certitudine care să îmi facă viaţa predictibilă, protejată, demnă. Precum Noe după potop, am aşteptat să apară din ocean vârfurile de munte ale constituţionalităţii, justiţiei şi respectării valorilor spirituale.

De fapt, aici e problema lui Băsescu sau a epocii Băsescu, aici e problema USL şi a cuplului politic Ponta – Antonescu. Ambele forţe s-au raportat într-un anumit fel la valorile care trebuie să fie sfinte.

Sub Băsescu, impresia a fost că justiţia iese din marasm, iar Constituţia e lăsată să îşi maturizeze puterea. USL a făcut opoziţie şi a ajuns la putere criticând politicile economice şi sociale ale PDL, dar nepunând în discuţie acumulările pe direcţia respectării independenţei justiţiei şi a CCR. Apoi, dezastrul.

În câteva săptămâni, Ponta şi Antonescu au făcut tabula rasa din tot ceea ce se câştigase: au persiflat justiţia, au pus o majoritate parlamentară de conjunctură deasupra Constituţiei, au relativizat valorile muncii intelectuale. USL ne-a întors cu ani mulţi înapoi şi asta fără a sugera că poate guverna mai bine şi mai onest decât predecesorii.

Dintre toate zonele călcate în picioare, cea mai sensibilă este aceea a proprietăţii intelectuale. Gândirea unora ca mine a fost simplă: ei cu vilele şi milioanele de euro, noi cu cărţile, cu teatrul, cu muzica. Atunci când Ponta s-a prefăcut că nu pricepe cum stă treaba cu ghilimelele, când preşedinte de Senat şi preşedinte interimar al Republicii a devenit un repetent, am înţeles cu toţii că oamenii aceştia ne consideră proştii lor, supuşii lor, poate chiar sclavii lor.

Iată de ce referendumul din 29 iulie nu e, din punctul meu de vedere, unul cu privire la Băsescu, ori privindu-l pe Băsescu în principal. Referendumul este, întâi de toate, unul cu privire la ghilimele, dacă ele rămân ori nu la locul lor şi în România.