Încă 10 pompieri argeșeni pleacă spre Grecia! Alți 7 sunt deja acolo!

 

 

 

 

 

 

 

România trimite astăzi un nou modul de intervenție pentru stingerea incendiilor din Grecia format din 40 de specialiști din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și unităților subordonate. 30 dintre aceștia se vor deplasa pe cale aeriană, cu o aeronavă aflată în dotarea Ministerului Apărării Naționale, iar 10 se vor deplasa pe cale terestră cu mijloace de intervenție specifice, respectiv 3 autospeciale de stins incendii de pădure, 1 cisternă de 10.000 litri și 1 autoturism 4×4 (Duster). 

Printre salvatorii care vor pleca se numără și 10 subofițeri și o autospecială de stins incendii de pădure din cadrul subunităților de intervenție din Argeș (de la detașamentele din Pitești, Câmpulung, Curtea de Argeș, Costești, Mioveni și Bradu).

La acest moment, pe teritoriul elen, se află deja un contingent format din 40 de pompieri salvatori, printre care și 7 din cadrul ISU Argeș, care sunt prepozitionați în zona afectată de incendiile de pădure și desfășoară misiuni specifice de limitare a răspândirii acestora. 

Grecia se confruntă mai devreme decât de obicei cu incendii masive de vegetație,iar singurii pompieri care îi ajută în aceste momente pe greci sunt veniți din România și din Malta. Franța și Italia au trimis patru avioane utilitare. Este nevoie însă de mai mulți pompieri și de mai multe ajutoare, spune guvernul elen.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bărbat arestat după ce a bătut un om care îl reclamase la poliție
Bărbat arestat după ce a bătut un om care îl reclamase la poliție

Recent, un conflict mai vechi a degenerat într-o agresiune violentă, în scara unui bloc din Pitești, iar totul pare să…

”Șobolanii” l-au făcut premier pe Bolojan
”Șobolanii” l-au făcut premier pe Bolojan

Faptul că AUR își face idol din Călin Georgescu a fost analizat, dar surpriza vine din faptul că PNL și…

Cultură de cannabis în Argeș, în centrul unei rețele extinse de droguri destructurată de DIICOT
Cultură de cannabis în Argeș, în centrul unei rețele extinse de droguri destructurată de DIICOT

O anchetă DIICOT scoate la lumină o rețea de trafic de droguri care s-ar fi întins pe mai multe județe,…

Caz cutremurător în Vâlcea: bebeluș de 9 luni mort. Anchetă pentru omor după rezultatul necropsiei
Caz cutremurător în Vâlcea: bebeluș de 9 luni mort. Anchetă pentru omor după rezultatul necropsiei

Un caz grav a intrat în atenția anchetatorilor din Vâlcea, după ce un bebeluș de doar 9 luni a fost…

Accident cu patru răniți într-o comună din Olt
Accident cu patru răniți într-o comună din Olt

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs astăzi, în jurul orei 15:00, pe DJ 546A,…