Rapsodia Albastră a lui Gerswhin, la Filarmonica Pitești

 

 

 

 

 

 

 

 

Filarmonica Pitești organizează joi, 8 iunie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, un nou concert simfonic. Alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Cristian Lupeș, va urca pe scenă pianistul Csiky Boldiszar. În program: G. Gershwin – Rhapsody in Blue, A. Copland – Appalachian Spring și E. Korngold – Straussiana.

Născut într-o familie cu preocupări artistice, Cristian Lupeş absolvă, la Cluj, Universitatea Babeş-Bolyai, şi, la Bucureşti, Facultatea de Fizică. Tot în Capitală urmează, la U.N.M.B, cursurile Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie muzicală şi pe cele de dirijat orchestră, la clasa prof. Cristian Brâncuşi. În timpul studiilor, s-a perfecţionat colaborând cu dirijorii Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Alexander Myrat şi Seiji Ozawa. Este  colaborator al Artexim pentru Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu”. A dirijat toate orchestrele simfonice din România.

După absolvirea Liceului de Artă din Târgu Mureş și a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, pianistul Csíky  Boldizsár și-a perfecționat studiile muzicale în Ungaria și Germania. A participat la numeroase cursuri de măiestrie și a susţinut concerte cu toate orchestrele simfonice din România. A avut înregistrări la radio, televiziune și pe CD. A fost membru al juriilor concursurilor internaţionale de pian, unde a organizat și cursuri de măiestrie. Ca artist interpret, a cântat în sute de concerte şi recitaluri (peste 800) în toate centrele muzicale din ţară şi de peste hotare: Austria, Anglia, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Scoţia, Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Cehia, America şi Japonia. A colaborat cu dirijori și artiști de talie mondială. În prezent este profesor universitar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…
Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…

Deșeuri provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice, care ar fi trebuit gestionate în condiții legale, ajungeau să fie îngropate…

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…

Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale
Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale, în ziua de joi, 27…