Mioveni. Vineri, ședinţă extraordinară de Consiliu Local

 

 

 

 

 

 

 

Consiliul Local Mioveni se va întruni în ședință publică extraordinară, vineri, 9 iunie 2023, de la ora 11.00, prin intermediul unei platforme online de videoconferință.

Pe ordinea de zi se află două puncte:

– Proiect de hotărâre iniţiat de Primarul oraşului Mioveni privind aprobarea colaborării/parteneriatului între Unitatea Administrativ Teritorială oraș Mioveni, prin Consiliul Local al orașului Mioveni și Județul Argeș prin Consiliul Județean Arges în vederea depunerii aplicației de finanțare pentru apelul de proiecte ”Microbuze electrice pentru elevi” finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C15: Educație – Reforma 6: Actualizarea cadrului legislative pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar; Investiția 10: Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi.

– Proiect de hotărâre iniţiat de Primarul oraşului Mioveni privind implementarea proiectului “Dezvoltarea sistemului de gestionare a deșeurilor prin construirea de insule ecologice subterane în orașul Mioveni, județul Argeș” în cadrul apelului de proiecte al PNRR/2022/ Componenta C3 – Managementul deșeurilor, investiția I1. Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune, pentru subinvestiția I1.B. Construirea de insule ecologice digitalizate, runda II.

Ordinea de zi a şedinţei se aduce la cunoştinţa locuitorilor orașului şi este publicată pe site-ul oficial al instituţiei www.emioveni.ro, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (4) și alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…
Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…

Deșeuri provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice, care ar fi trebuit gestionate în condiții legale, ajungeau să fie îngropate…

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…

Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale
Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale, în ziua de joi, 27…