Clubul F.C. Argeș a cerut FRF retragerea licenței de Liga I acordată clubului Dinamo pe motiv că acesta are datorii restante după data de 31 martie.

Atrag atenția asupra faptului că nu echipa, ci clubul din Trivale a inițiat acest demers. Vreau să spun că nu discutăm aici despre planul sporitv, ci despre unul juridic, instituțional.

Planul juridic are lagătură cu legea și mai puțin cu fotbalul de pe teren, ori cu suporterii din tribune.

Desigur, ceea ce afirm este teorie, deoarece totul este, în realitate, împletit: fotbalul, suporterii, cluburile, legea.

Totuși, dacă F.C. Argeș, în calitatea sa de entitate juridică, nu ar fi folosit spațiul pe care îl oferă legislația pentru a contesta licența acordată bucureștenilor, și-ar fi trădat interesele și menirea. Nimeni dintre cei care reprezintă interese sociale și economice nu are dreptul să ignore o cale de atac atâta timp cât consideră că ea oferă șanse de izbândă.

Clubul din Pitești gestionează 3- 4 milioane de euro anual, iar 1,4 milioane sunt bani publici, așa cum corect s-a evidențiat în aceste zile. Ca urmare, ai obligația să aperi aceste fonduri, să încerci să nu le anulezi valoarea economică și socială.

Presupunând că știau de șansele oferite de lege și nu făceau contestația la FRF, responsabilii clubului F.C. Argeș ar fi intrat în zona penalului, iar dacă informația ar fi ieșit în public peste o vreme, ar fi suferit oprobiul societății argeșene.

Acestea fiind spuse, cred că nu exista o altă soluție legală și morală decât cea asumată, chiar dacă vor exista consecințe precum o adversitate imensă, istorică, din partea suporterilor dinamoviști.

Concluzia nu poate fi decât una singură, anume că sentimentele, ideea de onoare/ dezonoare, scandările, presiunile, meciurile sunt pe un plan, iar cluburile, legea și instanțele se află pe alt plan.

Ce se va întâmpla pe teren este un lucru, ce se va întâmpla la comisia FRF și, mai ales la Tribunalul Sportiv de la Lausanne, este alt lucru.

Cine nu înțelege aceste constrângeri logice, nu are o minte logică.

Atât și nimic mai mult.

Gheorghe Smeoreanu