Cetățenii ucraineni pot depune cereri privind acordarea sumei forfetare, la Primăria Pitești, în condițiile stabilite prin HGR nr. 386/26.04.2023!

 

 

 

 

 

 

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 368/26.04.2023, au fost aprobate cuantumul, condițiile și mecanismul de sprijin material al cetățenilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona de conflict armat din Ucraina. Actul normativ, ce intră în vigoare începând cu luna mai 2023, aduce modificări importante față de metodologia aplicată până în luna aprilie 2023 inclusiv.

Noile proceduri sunt, în prezent, în curs de întocmire și aprobare, fiind elaborate de către autoritățile statului, la nivel central și local, urmând a fi aduse la cunoștința publicului interesat în decursul acestei luni.

​Până la acel moment, solicitanții pot depune CERERILE PRIVIND ACORDAREA SUMEI FORFETARE, la Primăria Municipiului Pitești, în condițiile stabilite prin HGR nr. 386/26.04.2023.

​Solicitările pentru acordarea sumelor aferente lunii aprilie 2023 se pot depune la Primăria Municipiului Pitești, în conformitate cu legislația valabilă până la data apariției HGR nr. 368/2023.

 

Compartimentul Comunicare

Primăria Municipiului Pitești

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…

Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale
Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale, în ziua de joi, 27…

Apel urgent pentru donare de sânge!
Apel urgent pentru donare de sânge!

Sorega Anca Ionela, locuitoare a orașului Mioveni, are nevoie urgentă de sânge. Acasă o așteaptă cei doi copii ai săi,…