A început asfaltarea drumului județean 703B, Lunca Corbului – Costești

 

 

 

 

 

 

 

Proiectul privind ”Modernizare DJ 703B Pădureți (DJ679) – Costești (DN 65A), km 48+975 – 59+287, L=10,312 km la Lunca Corbului și Costești” este primul proiect semnat de C.J.Argeş, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Lucrările de modernizare cuprind refacerea fundației și turnarea a două straturi de asfalt.

“Ne – am dorit foarte mult să realizăm acest proiect. Este vorba de un drum de care vor beneficia, nu doar locuitorii din Lunca Corbului sau Costești, ci și cei din Bârla, Stolnici, Hârsești care, până acum, trebuiau să facă un ocol de 20 kilometri pentru a ajunge la Costești, unde sunt sediile unor instituții importante precum Finanțele, Judecătoria, APIA  sau la spital. Este al treilea drum județean care face legătura cu orașul Costești și care a fost modernizat, în ultimii cinci ani, de Consiliul Județean Argeș. Modernizarea infrastructurii rutiere în zona de sus a județului atrage după sine și dezvoltarea zonei” – Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeş.

„Mă bucură faptul că acest drum județean a fost trecut pe lista de investiții a Consiliului Județean Argeș. Este o investiție pe care, împreună cu locuitorii din Costești, o așteptam. Din fericire, în ultimii ani, infrastructura rutieră din zona de sud a beneficiat de investiții majore” – Ion Baicea, primarul orașului Costești.

Proiectul se află pe lista celor 11 proiecte ale Consiliului Județean Argeş, finanțate prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în valoare totală de 140 milioane lei.

Valoarea totală a investiției este de 20.000.000,00 lei.
Constructor – lider SC Valah Construct asociat cu SC Construcții Drumuri și Lucrări de Artă.
Proiectant – HVID Consulting Group.

Lucrările propuse a se executa pe DJ 703B vor conduce la îmbunătățirea condițiilor de circulație și a fluenței traficului și vor influența benefic zona din punct de vedere socio-economic.

Pe lângă asfaltarea propriu-zisă a drumului județean, în cadrul proiectului sunt prevăzute și lucrări de reparații la cele trei poduri existente pe traseu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mașină găsită în canalul de aducțiune de la Zigoneni. Șoferul, descoperit mort în apă
Mașină găsită în canalul de aducțiune de la Zigoneni. Șoferul, descoperit mort în apă

Un bărbat de 58 de ani, din Curtea de Argeș, a fost găsit mort în canalul de aducțiune din zona…

Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…
Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…

Deșeuri provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice, care ar fi trebuit gestionate în condiții legale, ajungeau să fie îngropate…

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…