Accident la Poiana Lacului. Trei bărbați transportați l a spital

 

 

 

 

 

 

În această dimineață, cu puțin înainte de ora 8, pe DN 67B, în localitatea argeșeană Poiana Lacului, a avut loc un accident în care au fost implicate 2 autoturisme. 

”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, în condiții de carosabil umed, un tânăr de 23 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe DN 67B, din direcția Vedea spre Pitești, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 44 de ani, din Pitești”, a transmis IPJ Argeș.

S-au deplasat la fața locului pompierii de la  Detașamentul Pitești și Garda de Intervenție Vedea, cu două echipaje de stingere și două ambulanțe SMURD,  alături de un echipaj SAJ.

Trei bărbați, cu vârste de 22, 44 și respectiv 48 ani, au fost răniți.

Aceștia au fost transportați la spital, conștienți, pentru efectuarea de investigații medicale amănunțite.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ștefan Ovidiu Popa, reconfirmat în funcția de lider al Grupului parlamentar al PSD din Camera…
Ștefan Ovidiu Popa, reconfirmat în funcția de lider al Grupului parlamentar al PSD din Camera…

Noua sesiune parlamentară începe, pentru mine, cu un gest de încredere pentru care sunt recunoscător! Le mulțumesc colegilor pentru reconfirmarea…

Înscrierile pentru Raliul Vâlcii Nurvil 2026 sunt deschise
Înscrierile pentru Raliul Vâlcii Nurvil 2026 sunt deschise

Echipajele se pot înregistra oficial pentru etapa a VII-a a Campionatului Național de Raliuri, programată în perioada 24–26 septembrie 2026,…

APAVIL SA scoate la concurs un post de consilier juridic, în cadrul Serviciului Resurse Umane…
APAVIL SA scoate la concurs un post de consilier juridic, în cadrul Serviciului Resurse Umane…

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…

Astăzi începe IconArT. Copiii intră în lumea icoanelor pictate pe sticlă
Astăzi începe IconArT. Copiii intră în lumea icoanelor pictate pe sticlă

Astăzi începe cea de-a VI-a ediție a Atelierului de creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”, un proiect dedicat copiilor care vor…

Regatul Presei Șmechere din Argeș
Regatul Presei Șmechere din Argeș

Există multă presă șmecheră în România, iar în această categorie se așază și site-ul ”Regatul Argeșului”.   Prin presă șmecheră…