Reclamat pentru un incident în trafic, polițiștii l-au găsit, acasă, în timp ce-și bătea nevasta

 

 

 

 

 

 

Aseară, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au primit o sesizare, la 112, de la o femeie, care le-a spus că, în timp ce era în trafic, un bărbat care avea o stare conflictuală cu un altul, i-a lovit autoturismul, provocându-i avarii în zona portierei.

Bărbatul reclamat a fost identificat de polițiști (42 de ani, din Pitești), iar când au ajuns la locuința acestuia, l-au găsit bătându-și soția. Imediat a fost imobilizat de oamenii legii și dus la sediul poliției.

Se pare că, înainte de a-și bate nevasta, și-a lovit și fiul adolescent. De asemenea, n-ar fi prima oară când s-ar întâmpla așa ceva.

Totuși, nici unul dintre ei, mamă și fiu, nu a depus plângere, motiv pentru care în cauză a fost întocmit dosar penal doar pentru distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Bărbatul de 42 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Împotriva lui s-a dispus controlul judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ștefan Ovidiu Popa, reconfirmat în funcția de lider al Grupului parlamentar al PSD din Camera…
Ștefan Ovidiu Popa, reconfirmat în funcția de lider al Grupului parlamentar al PSD din Camera…

Noua sesiune parlamentară începe, pentru mine, cu un gest de încredere pentru care sunt recunoscător! Le mulțumesc colegilor pentru reconfirmarea…

Înscrierile pentru Raliul Vâlcii Nurvil 2026 sunt deschise
Înscrierile pentru Raliul Vâlcii Nurvil 2026 sunt deschise

Echipajele se pot înregistra oficial pentru etapa a VII-a a Campionatului Național de Raliuri, programată în perioada 24–26 septembrie 2026,…

APAVIL SA scoate la concurs un post de consilier juridic, în cadrul Serviciului Resurse Umane…
APAVIL SA scoate la concurs un post de consilier juridic, în cadrul Serviciului Resurse Umane…

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…

Astăzi începe IconArT. Copiii intră în lumea icoanelor pictate pe sticlă
Astăzi începe IconArT. Copiii intră în lumea icoanelor pictate pe sticlă

Astăzi începe cea de-a VI-a ediție a Atelierului de creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”, un proiect dedicat copiilor care vor…

Regatul Presei Șmechere din Argeș
Regatul Presei Șmechere din Argeș

Există multă presă șmecheră în România, iar în această categorie se așază și site-ul ”Regatul Argeșului”.   Prin presă șmecheră…