Duminică, la Teatrul Davila, prima premieră a anului: spectacolul KOANA KIRITZA

 

 

 

 

 

 

 

Teatrul ,,Alexandru Davila” invită publicul argeșean la cea dintâi premieră a acestui an.

Duminică, 26 februarie, la ora 19.00, în sala mare, iubitorii de teatru au întâlnire cu ,,Koana Kiritza”, celebrul personaj al operei lui Vasile Alecsandri.

Spectacolul este o adaptare de Ionela Dănilă și Marian Stan, iar regia artistică poartă semnătura lui Sandu Grecu, nume de referință în sfera artistică.

În viziunea regizorală a lui Sandu Grecu, Koana Kiritza se metamorfozează pentru a putea ține pasul cu noile tendințe. Personajul care stârnește hohote de râs doar prin simpla sa apariție, îmbracă haine noi, dar păstrează metehnele care au consacrat-o.

Printr-o serie de situații comice, Koana Kiritza reușește să capteze interesul și să se facă remarcată.

Distribuția este generoasă: actori, balerini și orchestra Teatrului ,,Alexandru Davila”.

Muzica spectacolului este semnată de Dan Dimitriu, iar coregrafia îi aparține Andreei Drugulescu.

O reinterpretare a clasicei Chirițe pe care publicul argeșean merită să o savureze, un spectacol pentru starea de bine.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RebelX Young Rock Festival 2026, la Pitești: două zile de concerte și zece trupe pe…
RebelX Young Rock Festival 2026, la Pitești: două zile de concerte și zece trupe pe…

În perioada 11–12 septembrie 2026, la Teatrul de Vară din Parcul Ștrand, se va desfășura cea de-a V-a ediție a…

Bărbat de 42 de ani, găsit mort în piscina fratelui său
Bărbat de 42 de ani, găsit mort în piscina fratelui său

Un bărbat de 42 de ani a murit după ce a fost găsit inconștient în piscina din curtea locuinței fratelui…

Un bucureștean a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un pârâu din Argeș. Un…
Un bucureștean a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un pârâu din Argeș. Un…

Un bărbat de 58 de ani, din București, a murit în această după-amiază, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un…

ECWM Salubrizare Vâlcea angajează șofer pentru autospecială de salubrizare. Hai în echipa noastră pentru un…
ECWM Salubrizare Vâlcea angajează șofer pentru autospecială de salubrizare. Hai în echipa noastră pentru un…

Environment Care își mărește echipa! ANGAJĂM ȘOFER – JUDEȚUL VÂLCEA!  Căutăm șofer pentru autospecială de salubrizare, serios și responsabil. Cerințe minime…

APAVIL SA scoate la concurs două  posturi de inginer în cadrul Serviciului Mecano-Energetic, Compartiment SCADA
APAVIL SA scoate la concurs două  posturi de inginer în cadrul Serviciului Mecano-Energetic, Compartiment SCADA

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…