Mamă și fiu, găsiți morți, în casă. Bărbatul era bolnav de cancer în fază terminală

 

 

 

 

 

 

În această dimineață, s-a primit o sesizare, la 112, care spunea că, la Poiana Lacului, o femeie de 92 ani și fiul ei, de 52 ani, nu au mai fost văzuți de câteva zile de către vecini. De altfel, aceștia au fost cei care au alertat autoritățile, știind că mama e foarte în vârstă, iar fiul e bolnav de cancer în fază terminală.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului și un echipaj medical, care i-au găsit pe cei doi decedați în locuință.

Polițiștii de investigații criminale sunt la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

La prima vedere, moartea n-ar fi una violentă, iar în casă mirosea a fum.

În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar necropsia va fi cea care va stabili, cu exactitate, cauza morții celor doi.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Performanță la SJU Pitești: cazuri complexe prezentate la Congresul Național de Cardiologie
Performanță la SJU Pitești: cazuri complexe prezentate la Congresul Național de Cardiologie

Activitatea echipei din cadrul Laboratorului de Angiografie și Cardiologie Intervențională al Spitalului Județean de Urgență Pitești, coordonată de dr. Elvis…

Șofer din Argeș, reținut în Gorj, după ce a intrat cu mașina într-un magazin. Era…
Șofer din Argeș, reținut în Gorj, după ce a intrat cu mașina într-un magazin. Era…

Un bărbat de 50 de ani, din comuna argeșeană Bârla, a fost reținut de polițiștii din Gorj după accidentul provocat…

Nu vă speriați dacă auziți explozii în zona fostei Uzine de Sodă Govora! Sunt demolări…
Nu vă speriați dacă auziți explozii în zona fostei Uzine de Sodă Govora! Sunt demolări…

Locuitorii din zona de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea sunt avertizați că, începând de astăzi, 24 septembrie, în zona fostei…

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…
S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…

Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse…

Cum să circuli mai simplu și mai sigur: Piteștiul și zona metropolitană, conectate prin transport…
Cum să circuli mai simplu și mai sigur: Piteștiul și zona metropolitană, conectate prin transport…

Piteștiul și localitățile din jur sunt tot mai bine conectate, transformând drumurile zilnice ale miilor de oameni într-o experiență mult…