Chiar așa ! ”Scrisori de la oncologie” de Constantin Preda

 

 

 

 

 

 

Îmi îngheață degetele pe tastatură, scriu cu degete amorțite, aproape moarte.

Așa ceva nu am mai întâlnit în literatură, anume să fie scriitorul infinit mai puternic decât omul care îi susține sângele și bătaia inimii.

Nici nu credem că există o poezie a limitei limitei limitei, o transfigurare a luptei încrâncenate a îngerului vieții cu îngerul morții.

Am sub ochi dovada că prin harul său dăruit de Domnul poetul Constantin Preda îl domină, în conduce și îl izbăvește pe omul Preda Constantin , în creierul căruia roade o tumoare malignă.

Nu cunosc, nici din viață, nici din cărți pe cineva mai puternic, mai jertfelnic pe altarul poemelor.

Mi-a venit prin Poștă, ca de obiecei, cartea cea mai recentă a poetului, intitulată ”Scrisori de la oncologie” și am oscilat între blasfemie și nădejde, în prima zi am înjurat, în următoarea am sperat și tot așa, de o săptămână.

Citiți aici și apoi vedeți dacă nu cumva vi se ridică inima în gât:

 

atât de lung e drumul spre clanță

 

sunt ca un infirm

sunt ca un mare mutilat de război

rănile sângerânde

nu mi le poate spăla niciun șuvoi

 

mă târăsc de-a bușilea

atât de lung e drumul spre clanță

o bufniță oarbă

în inima mea se încalță

 

am plumb în creier

am plumb în picioare

peste toate rănile mele

s-a forma o pojghiță de sare

 

dincolo de durere e o ușă închisă

dincolo de cădere e un tainic ocol

doar poezia e unica punte

care-mi arată ieșirea din gol

 

am fost curat ca un hulub

am zburat din prunicie-n pruncie

peste mine trece acum

un colț de câmpie

 

Nu au critica literară și estetica literaturii instrumente de evaluare a acestor versuri, dar sufletul cititorului simplu le are.

Sufletul cititorului simplu se așează în genunchi și se roagă pentru viața poetului.

Scrie așa Constantin Preda:

 

”aici la spitalul de oncologie

cu cât e rana mai adâncă, cu cât durerea mai mare

chiar și lacrima, chiar și cancerul de pe creier

se tratează cu aceeași picătură de sare

 

aici la spitalul de oncologie

unde aștept să mi se facă o perfuzie și să mă prăbușesc în gol

închid ochii și mă vizez cel mai frumos nufăr

în această cangrenă plină de nămol”

 

Am citit cartea cu greu, răsuflând ca și cum aș urca pe un perete. În biblioteca mea, cartea geme de durere și versurile ei troznesc ca oasele bătrâne și bolnave.

Pe copertă, poetul, copil, e alături de mamă.

Constantin Preda e în viață și chiar dacă moartea îi dă târcoale înfometată, eu nu mi-l pot închipui murind, eu să mai fiu, iar el să nu mai fie.

Mă rog cu nădejde deplină.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Victorie la Brașov! CS Vâlcea 1924 se impune în fața celor de la CSM Târgu…
Victorie la Brașov! CS Vâlcea 1924 se impune în fața celor de la CSM Târgu…

VICTORIE ÎN PRIMUL MECI DE LA BRAȘOV CS Vâlcea 1924 se impune în fața celor de la CSM Târgu Mureș,…

APAVIL SA scoate la concurs patru posturi de șofer în cadrul Coloanei Auto/Utilaje Rm. Vâlcea
APAVIL SA scoate la concurs patru posturi de șofer în cadrul Coloanei Auto/Utilaje Rm. Vâlcea

Concursul constă în probă scrisă și probă practică și se va desfășura astfel: proba scrisă se va susține în data…

Primarul Mircia Gutău a inaugurat cea de-a treia parcare etajată publică din Râmnicu Vâlcea
Primarul Mircia Gutău a inaugurat cea de-a treia parcare etajată publică din Râmnicu Vâlcea

Primarul Mircia Gutău a inaugurat vineri seară parcarea etajată realizată în zona Nord, investiție finanțată din bugetul local și finalizată…

APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Serviciului Citire Încasare, Râmnicu…
APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Serviciului Citire Încasare, Râmnicu…

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…

Constantin Rădulescu: Drumul care leagă Râmnicul de autostradă intră în linie dreaptă!
Constantin Rădulescu: Drumul care leagă Râmnicul de autostradă intră în linie dreaptă!

Județul Vâlcea a primit o veste bună: au fost aprobați în Guvern indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea Tronsonului 2 din DN…