A fost un dar special de la Dumnezeu ca în zilele Crăciunului să citesc bijuteria de carte ”Și ne învrednicește să Te numim pe tine, Tată”, semnată de ÎPS Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului. Spun că este o bijuterie deoarece autorul a lucrat în filigran, sudând între ele firele de aur ale Sfintei Tradiții și ale învățăturii patristice, știind că Duhul Sfânt îi va îngădui să descopere noi raze ale adevărului.

Subiectul cărții este Tatăl Nostru, versiunea completă (Matei, 6, 9 – 13) a Rugăciunii Domnești pe care ne-a învățat să o rostim însuși Mântuitorul, la cererea Apostolilor, în cadrul predicii de pe Muntele Măslinilor.

Cartea este o țesătură de creștină hermeneutică , adică de teologhisire, iar după cum Sfântul Grigorie Teologul a atras atenția, în acest caz nu rațiunea joacă rolul principal, precum la filosofi, ci descoperirea permanentă a lui Dumnezeu în inima curațată a autorului și a cititorilor credinicioși. Pentru ca pagina de carte să fie revelatoare a fost trebuință de harul autorului, iar ÎPS Varsanufie a primit de la Dumnezeu capacitatea de a folosi citatul din Părinții Bisericii, din alți sfinți și scriitori bisericești într-un mod atât de fluent și natural încât diamantele se potrivesc perfect în montura textului. Se produce astfel o topire și contopire a sensului vechi în forma nouă, de parcă volumul pe care îl ai în mână ar fi, la rândul său, de altădată, de acum și de mâine, adică etern.

Cartea ÎPS Varsanufie este atinsă de aripa veșniciei, ceea ce pentru o lucrare de teologie contemporană cred că este idealul.

                                                                         x

În introducere, autorul precizează că Rugăciunea Domnească ”trebuie să ne fie aducere aminte despre cum gândește și cum judecă Cel Care ne va cere socoteală de cum am cheltuit talanții lumii acesteia. Astfel, prin lucrurile pe care I le cerem lui Dumnezeu, fie Îl bucurăm, fie Îl mâniem (…)” Prin urmare, conchide ÎPS Varsanufie, ”nu trebuie să-I cerem lui Dumnezeu nimic din acele lucruri pe care El are grijă să le dăruiască fără să I se ceară, și nu doar celor iubiți ai Săi, ci și celor care încă nu-L cunosc pe El.”

Structura cărții urmează alcătuirii rugăciunii, iar autorul ne anunță că astfel și-a sistematizat lucrarea: ”Rugăciunea Tatăl Nostru începe cu numirea lui Dumnezeu Tatăl și se continuă cu șapte cereri, urmată de o scurtă doxologie. Toate cele șapte cereri au în vedere mântuirea noastră, primele fiind orientate spre Dumnezeu, iar cele din urmă mai mult spre viața aceasta”.

Capitolul cel mai dezvoltat este primul, intitulat ”Tatăl nostru, Care ești în ceruri”, iar cel mai dramatic este ultimul, ”Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău”.

”În nicio rugăciune nu am găsit acea îndrăzneală, predicată de Mântuitorul, de a-L numi pe Dumnezeu Tată” spune Origen, din care autorul va cita de nenumărate ori pe parcursul lucrării, dovadă a prețuirii imense pentru acest mare scriitor creștin dornic de știință, ascetism și martiraj. Autorul punctează faptul că esențială este ”trecerea de la conștiința de robi la cea de fii ai lui Dumnezeu”, ceea ce a fost posibil ”doar prin întruparea Fiului Său și prin credința în El”.

Iată cum explică ÎPS Varsanufie paternitatea universală a lui Dumnezeu, trimițând de trei ori spre Evanghelie și o dată spre un mare scriitor bisericesc, ca un croitor măiastru a cărui cusătură rămâne discretă: ”Nu trebuie trecută cu vederea nici ceea ce se poate numi paternitatea universală a lui Dumnezeu Tatăl, care se întemeiază pe actul creării oamenilor, pe descendența tuturor oamenilor dintr-un strămoș comun, ca și pe grija permanentă a Lui față de neamul omenesc, știind că ”El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei V, 44 – 45). Într-un anumit mod, Dumnezeu Tatăl Se poartă părintește cu întregul neam omenesc și cu fiecare persoană în parte, așteptând permanent aflarea celui pierdut și învierea celui mort (Luca XV, 24). Dacă omul Îl poate uita pe Dumnezeu, El însă nu-l poate uita pe om, putându-se vorbi astfel și despre ”un dor al lui Dumnezeu după fiecare om (Pr. Constantin Galeriu). Cunoaștem grija păstorului care își lasă turma și caută cu nespusă osteneală oaia cea pierdută (Luca XV, 4 – 6).

Cel care se închină Tatălui trebuie să fie asemenea Lui, deoarece prin fapte rele omul se face fiu al diavolului, spune autorul, atrăgând atenția că Tatăl are mulți fii, iar fiii se roagă unii pentru alții Aceluiași Tată, iar ”diavolul nu-l forțează pe om, nici Dumnezeu nu-l obligă. Fiecare om, în mod liber, alege cărui tată se închină și cărui tată vrea să semene”.

”În primele două cuvinte ale rugăciunii sunt cuprinse cele mai mari două porunci din Lege, anume iubirea față de Dumnezeu, Tatăl nostru, și iubirea față de aproapele (…)”.

Capitolul II, ”Sfințească-se numele Tău” începe cu o cugetare memorabilă a ÎPS Varsanufie asupra cuvintelor. ”Cuvintele nu sunt forme lipsite de viață, ci ele sunt energii și puteri lucrătoare. Ele nu lucrează însă în mod mecanic, ci același cuvânt poate fi rostit în moduri diferite, pentru faptul că, pe lângă sensurile pe care le conțin, cuvintele conțin într-un mod tainic și însușirile celui care le rostește. Cuvintele sunt numele lucrurilor și traduc însușirile lor. Dintre toate cuvintele, cele mai puternice sunt numele purtate de persoane” (pag. 44).

După ce arată care sunt numele lui Dumnezeu în Vechiul Tastament și precizează că numele lui Dumnezeu arată prezența lui Dumnezeu, autorul subliniază că sfințim numele lui Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui. ”Iar cuvintele Sfințească-se numele Tău ! pot fi luate în sensul că sfințenia lui Dumnezeu este desăvârșirea noastră”, adaugă autorul citând din Sfântul Ioan Casian.

”Înțelegând astfel cuvintele Sfințească-se numele Tău, ajungem în mod firesc la cele ce urmează: Vie împărăția ta!”, arată, părintește, autorul.  Ne rugăm, așadar, să vină Dreptul Judecător și Împărăția Lui cea veșnică. Îi cerem lui Dumnezeu ca El să împărățească întru noi, să vină Împărăția Sa  și nu a diavolului.

”Dumnezeu este singurul Împărat care îi stăpânește pe robii Săi pentru binele lor, din iubire, fără nicio constrângere sau limitare a voinței lor libere”, atrage atenția autorul.

”După ce ne rugăm lui Dumnezeu să se sfințească numele Lui și să vină Împărăția Lui, îndată adăugăm: Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ ! Rugăciunea Domnească începe astfel cu trei cereri, pe care dorim să se îndeplinească în noi: și sfințirea, și Împărăția, și Voia lui Dumnezeu. Iar pe acestea trei le dorim să se împlinească în noi, precum în cer, așa și pe pământ”, spune ÎPS Varsanufie (p. 75). Capitolul este luminat de mari învățături ale sfinților, precum aceasta a Sfântului Nicodim Arghioritul: ”Nu este de ajuns a dori acele lucruri plăcute lui Dumnezeu, ci și a le dori pentru aceleași motive pentru care ele plac lui Dumnezeu. Când vrei să începi vreo acțiune care este plăcută lui Dumnezeu, nu pleca îndată voința ta să o dorească, ci mai întâi ridică-ți mintea la Dumnezeu și vezi dacă El dorește aceasta și dacă prin aceasta tu îi vei plăcea numai Lui. Caută să o faci pentru Dumnezeu, nu pentru fapta în sine”.

”Se poate, însă, ca noi să rostim cu gura Facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ, dar cu inima să nu așteptăm, nici să primim voia lui Dumnezeu, ci să ne luptăm din răsputeri pentru voia și plăcerea noastră”, comentează autorul.

Precum în Hristos, așa și în Biserică, precum îngerii din ceruri, așa și oamenii pe pământ, precum în suflet, așa și în trup, deoarece dreptul este cer, păcătosul este pământ, teologhisește ÎPS Varsanufie.

Ce fel de pâine îi cerem lui Dumnezeu când spunem în rugăciune ”Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi”, considerând pâinea nu doar hrana, ci tot ce este necesar vieții pe pământ ?

Pâinea ieșită din pământ e hrana trupului, pâinea coborâtă din cer este hrana sufletului. Omul se roagă în ascuns, dar trebuie să ceară pâine pentru toți, fără îngrijorare însă pentru ziua de mâine. ”Cerând pâinea pentru ziua de astăzi, înțelegem că trebuie să ne rugăm zilnic, Nu trebuie neapărat să primim pâinea pentru astăzi dacă am cerut pâine doar ieri, nici nu vom primi pâinea de mâine, dacă am cerut pâine doar astăzi. Ne rugăm zilnic, pentru cele necesare unei zile, ca nu cumva să uităm de Creatorul nostru și să ajungem să disprețuim iubirea și purtarea Lui de grijă”, avertizează autorul, adăugând învățătura Sfântului Ciprian al Cartaginei: ”Ucenicul lui Hristos își are hrană zilnic și e oprit să se gândească la ziua de mâine, fiindcă devine inconsecvent cu sine însuși, adică pe de o parte cere să trăiască mult timp în lume, iar pe de alta să vină repede Împărăția lui Dumnezeu”.

Mănâncă întru dreptate pâinea ta ! este ideea care încununează acest capitol.

”După ce îi cerem lui Dumnezeu pâinea cea spre ființă, îndată îi cerem să ne ierte toate păcatele, învățându-ne Mântuitorul Hristos prin aceasta că primirea hranei nu e de ajuns pentru a dobândi Împărăția Cerească” – așa face ÎPS Varsanufie trecerea spre capitolul al VI-lea – ”Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților nostri !”, arâtând că suntem datori întregii lumi, semenilor și lui Dumnezeu, datoria fiind  termenul originar folosit de Evanghelistul Matei.

Iartându-i pe cei care ne greșesc, ne asemănăm lui Dumnezeu, iar prin aceasta, fiecare om hotărăște singur măsura cu care îl va judeca Dumnezeu.

Spuneam că acest din urmă capitol, al VII-lea, intitulat după rugămintea ”Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău” este cel mai dramatic, deoarece aici se face deosebirea între încercarea lui Dumnezeu care este spre viață și ispita satanei, care este spre moarte, fiind datori să știm că Dumnezeu nu ispitește pe nimeni. ”Greutatea de a înțelege expresia vine din faptul că traducerea românească a păstrat varianta originară din textul ebraic, anume de a folosi un singur termen, cu valoare cauzativă, și a plasa negația înaintea lui. Cu privire la rolul negației înaintea unui verb cauzativ, în limbile semitice, trebuie știut faptul că ea se referă la efect, iar nu la cauză. Altfel spus, expresia nu arată cine este cel care ispitește, ci numai lucrul de care ne rugăm să fim feriți de Cel Căruia ne închinăm (…)” explică în mod competent ÎPS Varsanufie, veștejind astfel o recentă idee ”creață”, vehiculată în presă și pe rețelele de socializare, că rugăciunea ar trebui schimbată.

                                                                             x

Am rostit Tatăl Nostru, în viață, ca toți creștinii, de nenumărate ori, iar dacă Dumnezeu îmi va mai îngădui zile pe pământ o voi mai rosti, dar cu un alt duh, adică altă înțelegere și simțire, pentru că bijuteria de carte a ÎPS Varsanufie mi-a oferit o altă perspectivă, mult mai profundă asupra Rugăciunii Domnești.

Apărută la harnica și selecta Editură Praxis, în colecția ”Verba Hierarchiae”, lucrarea ”Și ne învrednicește să te numim pe Tine, Tată !” este nu doar o lucrare de o strălucită valoare hermeneutică, un reper al teologiei științifice, ci și un îndrumar modern dar ancorat în tradiție pentru toți creștinii de pe ale căror buze pleacă spre ceruri Rugăciunea Domnească.

Gheorghe Smeoreanu