Conform datelor comunicate de Institutul Național de Statistică (INS), în primele opt luni din 2022, România a importat 337.400 tep cărbune net, cu 13,5% mai mult față de cantitatea importată anul trecut în același interval. INS arată totodată și o creștere de 1,7% a producției de cărbune raportat la perioada similară, semn că România, înainte chiar de sosirea iernii, nu are suficiente resurse alternative care să satisfacă cererea.

Situația este cvasi-similară în majoritatea statelor europene. Confruntate cu cea mai severă criză energetică a ultimelor decenii, țări precum Germania, Olanda, Franța, Italia, Grecia, Polonia și multe altele și-au relaxat restricțiile în ceea ce privește energia obținută din arderea cărbunelui și au apelat, după caz, la soluții temporare de repornire a centralelor pe cărbune sau de creștere a capacităților de producție. Indubitabil, la nivelul UE, ponderea cărbunelui în mix-ul energetic a crescut simțitor pe fondul crizei din Ucraina, al secetei pronunțate, al eforturilor de economisire a gazului ș.a.m.d.

România și-a asumat, în vreme de pace, un plan ambițios de renunțare la cărbune. PNRR-ul – invocat în discursul public drept actul legislativ suprem pe tema decarbonizării – a fost conceput la începutul anului 2021 și adoptat oficial în septembrie 2021, adică în zorii crizei energetice. Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC), la rândul lui un document programatic de referință, are chiar în titlu chiar anul adoptării: 2021. Să nu mai vorbim despre Strategia Energetică a României, care e condamnată parcă să rămână la stadiul de proiect! Toate documentele menționate anterior vorbesc despre decarbonizare și tranziție energetică pe date fundamental diferite de realitatea din teren!

Într-un astfel de context, consider că România nu-și mai poate permite luxul de a acționa haotic și iresponsabil. Conform PNRR, România are ca țintă, pentru trimestrul 4 2022, dezafectarea unei capacități instalate totale de producție de energie electrică pe bază de cărbune și lignit de 2355 MW, din care 1695 MW au fost scoși din funcțiune în 2021; urmează alți 660 MW, anul acesta. Întrebarea rămâne deschisă: ce punem în loc acum? Banii din PNRR nu au început să circule masiv în economie, programele operaționale 2021-2027 nu au fost încă deschise, criza geopolitică nu pare aproape de final, prețurile la energie nu dau niciun semn de regres! Consider că România trebuie să-și renegocieze urgent aranjamentele asumate în PNRR cu privire la implementarea agendei de decarbonizare. Proiectul de lege privind decarbonizarea sectorului energetic este încă în proces legislativ, dar el oferă ”supape” care permit amânarea termenelor de închidere sau punerea centralelor în conservare. PNRR trebuie așadar optimizat în raport cu situația națională și europeană, iar orice decizie de renunțare la cărbune trebuie condiționată strict de punerea în funcțiune a unor noi capacități de producție!

Tranziție justă înseamnă trecere la ceva mai bun, nu condamnare la sărăcie energetică! După cum sustenabilitatea nu înseamnă doar reducere a emisiilor, ea are deopotrivă componente economice și sociale. Siguranța și stabilitatea Sistemului Electroenergetic Național, protejarea populației în risc, prevenirea dezindustrializării și stoparea declinului de competitivitate sunt deopotrivă obiective de sustenabilitate! A renunța la cărbune, în plină criză energetică, fără a pune altceva în loc, înseamnă a pune carul înaintea boilor, ceea ce e absolut intolerabil!

Ovidiu Puiu, senator PSD Argeș