Două tinere prinse la furat de haine. Una dintre ele a fost reținută

 

 

 

 

 

 

Ieri, 13 iulie, în jurul orei 13:00, polițiștii Secției 1 Pitești au fost sesizați prin 112 despre faptul că două tinere de etnie romă ar fi sustras haine dintr-un magazin de profil, iar una dintre acestea a fost prinsă de personalul de pază, cealaltă reușind să fugă, după ce a abandonat o parte din ce furase.

În scurt timp, polițiștii au depistat-o și pe fata care reușise să fugă, după care au condus-o la sediul poliției.

Aceasta a fost identificată ulterior ca fiind o tânără de 19 ani, din Merișani, cercetată și în alte cauze cu mod de operare similar. Ar fi sustras 10 perechi de pantaloni, de pe raftul magazinului, cu sprijinul celeilalte tinere (tot 19 ani, tot din Merișani).

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, conform art. 228 din Codul Penal, cercetările fiind efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

În urma administrării probatoriului, tânăra care a fugit a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă, pentru stabilirea activității infracționale a ambelor persoane și luarea măsurilor legale care se impun.

foto descriptiv

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu: ”ȘTEFANIA UȚĂ, CAMPIOANĂ MONDIALĂ! Ai dus numele Vâlcii și al României pe prima treaptă…
Constantin Rădulescu: ”ȘTEFANIA UȚĂ, CAMPIOANĂ MONDIALĂ! Ai dus numele Vâlcii și al României pe prima treaptă…

ȘTEFANIA UȚĂ, CAMPIOANĂ MONDIALĂ!  ​În această seară, Ștefania Uță a scris istorie în America! ​ Atleta noastră de la CS…

Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieria Drăgășani
Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieria Drăgășani

În şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial a Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a hotărât vacantarea următoarelor posturi clericale: Protoieria Drăgășani: Postul de preot paroh…

CS Vâlcea 1924: Alex Gliga, antrenorul principal al Echipei Naționale de Baschet Masculin U16 învinge…
CS Vâlcea 1924: Alex Gliga, antrenorul principal al Echipei Naționale de Baschet Masculin U16 învinge…

Antrenorul secund al Lupilor Negri a fost pe bancă, ca principal, la unul dintre cele mai mari momente ale acestui…

Primarul Marcel Radi continuă modernizarea drumurilor din Păușești Măglași. Acum se toarnă asfalt pe strada…
Primarul Marcel Radi continuă modernizarea drumurilor din Păușești Măglași. Acum se toarnă asfalt pe strada…

Pentru mulți, e doar un strat de asfalt. Pentru locuitorii de pe strada Dealul Viei din satul Pietrari, înseamnă sfârșitul…

Scriitorul Cristian Meleșteu și „Caii de porțelan ai colonelului Varga”, lansare de carte la Dialogurile…
Scriitorul Cristian Meleșteu și „Caii de porțelan ai colonelului Varga”, lansare de carte la Dialogurile…

Filarmonica Pitești organizează miercuri, 12 august, de la ora 17.00, la Centrul Multifuncțional, în sala „Marin Ioniță”, o nouă ediție…