Concert de închidere a stagiunii, la Filarmonica Pitești

 

 

 

 

 

 

Filarmonica Pitești închide joi, 23 iunie, stagiunea XV – a cu un program Ceaikovski și Brahms. De la ora 19.00, în Sala Simfonia, alături de orchestra simfonică a instituției vor urca pe scenă, în premieră, dirijorul Hyegjae Jakob Choi și solistul Hyun jik Kim, ambii din Coreea de Sud.

În program: P. I. Ceaikovski – Concertul pentru vioară și orchestră în Re major și J. Brahms – Simfonia Nr. 2 în Re major.

Dirijorul Hyegjae Jakob Choi a absolvit Liceul de Arte și Universitatea Națională, ambele din Seul. De asemenea, a studiat, la Universitatea de Muzică din Viena, Artele spectacolului. Dirijor principal la Geumchon Symphony și profesor la Colegiul de Arte din Seul, a colaborat cu orchestre simfonice din Vidin, Luxemburg, Viena, Râmnicu-Vâlcea.

Absolvent al liceului Kaywon Arts și al Universității de Muzică Hanyang, violonistul Hyun jik Kim este, la momentul actual, student la master la aceeași universitate din Hanyang. A fost membru al Orchestrei Naționale a Poliției din Coreea și membru al ansamblurilor Camerata Sol și WeMu. A fost solist al Cameratei Sol și lider al Cvartetului de poezii.

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 de lei sau 30 de lei în funcție de categoria locului. Pentru elevi și studenți un bilet costă 10 lei, respectiv 7,50 lei, iar pentru pensionari, 20 de lei, respectiv 15 lei.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului
Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului

Elevii Liceului Tehnologic Topoloveni au participat, joi, 24 septembrie, la activități sportive organizate în cadrul Săptămânii Europene a Sportului –…

Performanță la SJU Pitești: cazuri complexe prezentate la Congresul Național de Cardiologie
Performanță la SJU Pitești: cazuri complexe prezentate la Congresul Național de Cardiologie

Activitatea echipei din cadrul Laboratorului de Angiografie și Cardiologie Intervențională al Spitalului Județean de Urgență Pitești, coordonată de dr. Elvis…

Șofer din Argeș, reținut în Gorj, după ce a intrat cu mașina într-un magazin. Era…
Șofer din Argeș, reținut în Gorj, după ce a intrat cu mașina într-un magazin. Era…

Un bărbat de 50 de ani, din comuna argeșeană Bârla, a fost reținut de polițiștii din Gorj după accidentul provocat…

Nu vă speriați dacă auziți explozii în zona fostei Uzine de Sodă Govora! Sunt demolări…
Nu vă speriați dacă auziți explozii în zona fostei Uzine de Sodă Govora! Sunt demolări…

Locuitorii din zona de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea sunt avertizați că, începând de astăzi, 24 septembrie, în zona fostei…

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…
S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…

Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse…