Din ciclul ”lupul paznic la oi”. Patronul firmei de transport fura din marfa pe care o transporta

 

 

 

 

 

 

Ieri, în jurul orei 18:00, în Bascov, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, care efectuau activități pe DN 7, au depistat doi bărbați, care au sustras din remorca unui autocamion, materiale ferose – fir dur din cupru.

Polițiștii rutieri au depistat în trafic, la scurt timp după punerea în mișcare, un bărbat de 32 de ani, din Bascov, care efectua transport rutier de marfă, având încărcată, conform documentelor prezentate, cantitatea de 20 de tone role cupru dur. 

De asemenea, polițiștii au depistat și un bărbat de 29 de ani, din comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, care transporta cu o autoutilitară, o cantitate de materiale ferose – fir dur din cupru.

Din verificările efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 32 de ani, din Bascov, care era șoferul TIR-ului dar și patronul societății de transport, împreună cu bărbatul de 29 de ani, din Olt (care lucra, se pare, tot la firma celui de 32 ani), au sustras din încărcătura aflată în remorca autocamionului în cauză aproximativ 200 kg din cuprul transportat, în scopul valorificării ulterioare.

Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în cauză fiind întomit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, conform art. 295 C. pen. rap. la art. 308 C. pen.

Cantitatea de cupru sustrasă a fost recuperată și indisponibilizată, alături de autoutilitara cu care se efectua transportul. Totodată, în vederea stabilirii prejudiciului, au fost indisponibilizate și TIR-ul din care ar fi fost sustrasă cantitatea de cupru, precum și un alt TIR, cu care se efectua un transport similar, cu alte 20 de tone role cupru dur.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împreurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cinci tineri din Argeș, argint mondial pentru România!
Cinci tineri din Argeș, argint mondial pentru România!

Elevii Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești au obținut o distincție de top la FIRST Global Challenge 2026. Au…

24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești
24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești

Odată cu răcirea accentuată a vremii, sistemul de bike-sharing din Pitești va intra în procedura anuală de revizie, ce implică…

Tânăr de 21 de ani, rănit pe un șantier din Pitești. Un lanț de macara…
Tânăr de 21 de ani, rănit pe un șantier din Pitești. Un lanț de macara…

Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un lanț căzut…

Un argeșean a furat o căruță cu doi cai și a ajuns cu ea în…
Un argeșean a furat o căruță cu doi cai și a ajuns cu ea în…

Un bărbat de 50 ani, din comuna Ștefan cel Mare, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a…

Tânăr de 18 ani, la spital, după un accident pe DN 7
Tânăr de 18 ani, la spital, după un accident pe DN 7

Un tânăr de 18 ani, din județul Dâmbovița, a ajuns la spital după ce autoturismul pe care îl conducea a…