Senatorul Ovidiu Puiu: Abandonul școlar este adevărata amenințare pentru sustenabilitatea României!


 

 

 

 

 

 

 

Abandonul școlar este adevărata amenințare pentru sustenabilitatea României!

Abandonul școlar reprezintă o problemă endemică a sistemului de educație din România, cu rădăcini adânci și efecte la nivelul tuturor palierelor societale. 15,6% este rata de părăsire timpurie a școlii în România, iar cifrele arată că aproape un sfert dintr-o generație se pierde în 8 ani de școală în mediul rural. Dacă adăugăm la aceste date și statisticile privind rezultatele învățării, situația devine mai mult decât dezastruoasă; amintim aici cu titlu de exemplu că în anul 2021, 23% din elevii de clasa a VIII-a care au participat la evaluarea națională nu au obținut note peste 5 și că 30% dintre absolvenții claselor a XII-a nu au promovat examenul de bacalaureat, adică nu o pregătire completă de nivel secundar.

În mod evident, sărăcia este un factor determinant al abandonului școlar. Conform Oficiului European de Statistică, unul din trei copii din România este expus riscului de sărăcie și excluziune socială, iar cei care clamează ostentativ ratele record de creștere economică ale României ar trebui să aibă decența să vorbească și despre indicatori ai dezvoltării și calității vieții. De adăugat ar fi și faptul că pandemia a agravat inegalitățile în domeniul educației și a avut efecte disproporționate asupra copiilor defavorizați.

Sărăcia nu este însă singura explicație a abandonului școlar, cu atât mai mult cu cât românul are în filonul său spiritul de sacrificiu pentru copil și dorința ca el să o ducă mai bine decât părinții lui. Pe lângă sărăcie, relația profesor – elev – părinte, calitatea actului educațional, modelul educațional oferit de societate, perspectivele de acces pe piața muncii ș.a.m.d. sunt tot atâția factori determinanți ai abandonului școlar. Școala românească, așa cum arată ea astăzi, e departe de a trezi atitudini pozitive ale copiilor față de învățare și mi se pare strigător la cer că în România anului 2022 există copiii care decid să-și încheie socotelile cu lumea din cauza notelor de la școală!!! Cu siguranță că mediul școlar, familia și societatea în general sunt printre autorii morali ai unor astfel de tragedii…

În contextul PNRR, Guvernul României a aprobat recent Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, prin care se vor asigura finanțări de peste 540 milioane de euro pentru reducerea și combaterea abandonului școlar. Îmi doresc sincer ca acest Program să fie un succes și încurajez deschis toate școlile identificate ca fiind eligibile să aplice pentru obținerea de granturi și să le folosească în mod productiv. Pentru că orice copil salvat de la abandonul școlar primește o șansă nouă în viață!

Dincolo de această inițiativă, devine evident că lupta împotriva abandonului școlar trebuie dusă pe multiple fronturi și în parteneriat școală – familie – comunitate – factori de decizie. Pentru că da, abandonul școlar – mai mult decât schimbările climatice – este o reală amenințare pentru sustenabilitatea României!

 

Ovidiu Puiu, senator PSD de Argeș

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mâine se oprește apa în centrul Piteștiului
Mâine se oprește apa în centrul Piteștiului

Locuitorii din zona centrală a municipiului Pitești trebuie să se pregătească pentru o întrerupere a apei potabile, programată marți, 21…

Accident pe DN7, la Brezoi: o persoană a fost scoasă din cabină după impactul dintre…
Accident pe DN7, la Brezoi: o persoană a fost scoasă din cabină după impactul dintre…

Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe DN7, în…

Ambrozia, în vizor la Ștefănești: controale încep din iulie, amenzi de până la 20.000 de…
Ambrozia, în vizor la Ștefănești: controale încep din iulie, amenzi de până la 20.000 de…

Primăria orașului Ștefănești reamintește obligațiile legale privind combaterea ambroziei, o plantă invazivă care trebuie îndepărtată de pe terenuri. Controalele vor…

De Ziua Mondială a Cărții, dezbatere la Filarmonica Pitești
De Ziua Mondială a Cărții, dezbatere la Filarmonica Pitești

 Cosmin Popa, Octavian Sachelarie și Marius Motreanu vă dau întâlnire joi, 23 aprilie, de la ora 15.00, la Centrul Multifuncțional,…

Două tinere în arest, după ce au spart o ladă frigorifică și au furat sucuri
Două tinere în arest, după ce au spart o ladă frigorifică și au furat sucuri

Două tinere din Râmnicu Vâlcea au fost reținute după ce au forțat o ladă frigorifică și au plecat cu mai…