Astăzi, polițiștii argeșeni au fost sesizați, prin 112, de către o femeie de 25 de ani, din Constanța, că, în timp ce se deplasa cu autoturismul dinspre Pitești către Câmpulung, ar fi fost amenințată, cu un pistol, de un pasager dintr-un autoturism care se deplasa în aceeași direcție de mers.
Imediat, dispecerul a transmis evenimentul în atenția tuturor structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, descrierea autoturismului fiind comunicată către polițiștii aflați în teren.
În urma comunicării, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat autoturismul în cauză, în trafic, pe str. Depozitelor din Mioveni, circulând dinspre DN 73 către Valea Stânii.
Șofer era un tânăr de 19 ani, din comuna Murgași, județul Dolj, iar în mașină se mai aflau doi pasageri: o minoră de 17 ani, din Slatina, județul Olt, pe locul din dreapta față și un tânăr de 19 ani, din comuna Goești, județul Dolj, pe bancheta din spate.
Asupra acestuia din urmă a fost identificat obiectul utilizat pentru amenințare – un pistol de jucărie, din plastic – pe care l-a predat polițiștilor.
În cauză, va fi întocmit dosar penal pentru amenințare, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut fapta și luarea măsurilor legale care se impun.

























Lasă un răspuns