Consultarea publicului privind Proiectul Planului de Management actualizat (2021) al spațiului hidrografic Argeş-Vedea

 

 

 

 

 

 

Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea a fost publicat pe website-ul său https://arges-vedea.rowater.ro/, la secțiunea Consultarea publicului, proiectul Planului de Management actualizat (2021) al spațiului hidrografic Argeş-Vedea.

Documentul este disponibil pentru informarea și consultarea publicului până la finalul lunii decembrie 2021. Un capitol important al documentului îl reprezintă Programul de măsuri care cuprinde toate măsurile ce trebuie luate, astfel încât obiectivele de mediu să fie atinse până în 2027. Aceste măsuri răspund principalelor probleme din spațiul hidrografic Argeş-Vedea.

Aplicarea cu stricteţe a legislaţiei naţionale şi europene în domeniul apelor condiționează reuşita implementării programelor de măsuri care se adresează atât autorităţilor locale şi regionale, agenţiilor din domeniul mediului, tuturor factorilor interesați din domeniul apei, cât şi utilizatorilor de apă. Actorii locali implicaţi în aplicarea programelor de măsuri la nivel teritorial fixează cadrul de acţiune în domeniul apei, precum şi modalităţile de finanţare.

Pentru a afla părerea dumneavoastră despre acest document, vă adresăm invitația de a fi parte a acestui proces de consultare, prin implicarea dumneavoastră direct, astfel încât să ne sprijiniți în identificarea corectă a problemelor în domeniul gospodăririi apelor precum și a măsurilor care necesită a fi întreprinse.

Toate sugestiile, propunerile și comentariile dumneavoastră le puteți transmite scriindu-ne pe adresa de e-mail: alina.ivascu@daav.rowater.ro.

Documentul se regăsește pe site-ul ABA Argeș-Vedea, secțiunea Consultarea publicului, subsecțiunea Directiva Cadru Apa – Materiale utile (clik AICI).

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș. A murit lovit de o creangă desprinsă din…
Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș. A murit lovit de o creangă desprinsă din…

Ieri, un bărbat de 60 ani și-a pierdut viața într-un accident nefericit petrecut în timp ce tăia un copac. În…

Accident cu trei mașini la Râmnicu Vâlcea. Șoferul care l-a provocat avea doar 18 ani…
Accident cu trei mașini la Râmnicu Vâlcea. Șoferul care l-a provocat avea doar 18 ani…

Un accident în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs vineri, 26 iunie, în Râmnicu Vâlcea. Din fericire, nimeni…

Se schimbă procedura pentru șoferii care susțin testul de redobândire a permisului. Ce intră în…
Se schimbă procedura pentru șoferii care susțin testul de redobândire a permisului. Ce intră în…

Începând cu 1 iulie 2026, șoferii care trebuie să susțină testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație vor avea…

Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat
Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat

Când un popor este nevoit să aleagă între bunăstare și onoare, dacă e un popor nobil, alege onoarea.   Adaug…

Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron
Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron

A făcut o mulțime de prostii Alina Gorghiu cât a fost președinta PNL Argeș, dar toate au fost în spiritul…