Am spus din prima că unul dintre beneficiile guvernării PSD – PNL va fi scăderea zgomotului de fond în opinia publică. Pentru mine, adică din punctul meu de vedere, acesta este principalul avantaj, unul imens. Cu cât se vor arunca mai puține pietre peste gard, cu atât vom putea fi mai atenți la aspectele cu adevărat importante ale vieții politice și economice. Cu înjurături dintr-o parte în alta, aveam toate condițiile să le facem jocul celor care vor să ne mintă, să ne manipuleze, ceea ce s-a întâmplat deja de peste 30 de ani.
Iată un exemplu care poate deveni școală cu privire la faptul că înjurând mai puțin, avem șanse mai mari să descoperim unele adevăruri.
S-a aflat că România cumpără din Norvegia niște avioane F – 16 vechi de 40 de ani. Ca de obicei, românul, care este competent și în materie de tehnică militară, a izbucnit în comentarii pe Facebook. Chiar nu l-aș critica de data asta pe român, deoarece avem o lungă tradiție de cheltuit bani pe fier vechi cu vagi urme de arme moderne, la îndemnul puterilor garante.
Totuși, fiindcă în această perioadă s-a înjurat mai puțin, am putut găsi unele explicații ce par obiective la chestiunea avioanelor.
Citiți continuarea articolului AICI.

























Lasă un răspuns