Marți, 7 decembrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova a Centrului Cultural Pitești, va avea loc dezbaterea cu tema „Fizician – cântăreț la teramin și alte instrumente rare”.
Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „Viața merge înainte”, coordonat de poeta ing. Simona Vasilescu, iar invitatul său este fizicianul/muzician Benedict Popescu.
“Domnul Benedict Popescu este argeșean de origine și fizician de profesie. A lucrat toată viața în cercetare științifică. De mic copil a avut ca pasiune muzica și a reușit să îmbine fizica și muzica pe parcursul întregii sale vieți. A început să fie cunoscut în lumea muzicii în anul 1974 când a debutat la radio și la televiziune cu piese originale în genul folk. A învățat să cânte singur la mai multe instrumente: fluier, vioară, clavietă, muzicuță, ocarină, flaut dulce, precum și la un instrument proiectat și construit de el însuși pe care l-a numit variton. În următorii 10-12 ani a avut o activitate prodigioasă în lumea muzicii folk, cu multe înregistrări la radio, apariții la televiziune și spectacole cu public (o bună parte dintre ele în săli de sport). A reprezentat țara la trei festivaluri internaționale (Soci – Uniunea Sovietică, Berlin – Germania Democrată). Din anii 1980 până în prezent a descoperit și îndrăgit mai multe instrumente neobișnuite: fierăstrăul muzical, teraminul, martenotonul și, foarte recent, instrumentul numit Haken Continuum”, spune Simona Vasilescu.
Evenimentul poate fi urmărit online, pe pagina oficială de Facebook a instituției și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), iar în sală, publicul are acces în limita a 30% din capacitate.

























Lasă un răspuns