O mie de pisici secrete se vor juca frumos cu șoriceii Klaus și Carmen

 

 

 

 

 

În momentul în care se va forma guvernul PSD – PNL – UDMR, individul Klaus Iohannis iese din scenă. Va rămâne formal în funcție, desigur, dar credibilitatea sa va tinde spre zero.

Era de așteptat să se întâmple astfel, am spus asta în zeci de articole, încă din 2014.

Klaus Iohannis nu este decât un alt Dinu Păturică.

Acum, profilul femiliei prezidențiale se observă clar. El, un modest profesor de fizică priceput să dea din coate și debutând în ”afaceri” pe când începuseră vânzările de copii. Ea, autoarea unui atât de jenant fals și uz de fals, împreună cu propria-i mamă, încât s-ar fi aflat și acum la Târgșor dacă istoria nu dorea altceva.

El, jucător de golf, ea, cu antrenor de tenis.

Amândoi atenți până la penibil cu îmbrăcămintea, exact ca Păturică la apogeu.

Doi parveniți.

Domnul președinte a fost un vechil prost, incapabil să tălmăcească poruncile stăpânilor cu o minimă viclenie. Așa a ajuns să îmbrace geacă roșie, pentru ca apoi să îi dea foc.

Memoria românilor nu poate fi ștearsă și omul va rămâne drept președintele Ghinion.

Nici vorbă să acceadă la poziția de premier după 2024, asta să o creadă doar el, mai degrabă îl văd prin sălile pașilor pierduți, de mână cu fosta Răvășitoare, viitoarea Infractoare.

Viața te pedepsește când ai sufletul uscat ca iasca și conștiința de cauciuc. O mie de pisici secrete se vor juca frumos cu șoriceii Klaus și Carmen.

S-a terminat, bine spunea Adrian Năstase că americanii nu au prieteni. Nici nemții. Nici statul paralel. Nimeni, la acest nivel sau la acest subsol.

A fost odată Klaus Iohannis, care dacă se oprea la timp, recte după retrocedările de la Sibiu, și-ar fi permis tot luxul de acum. A vrut însă mai mult, anume glorie, putere, înălțimea de la care să scuipe în creștetul românilor.

Cam toți cei care au încercat așa ceva au sfârșit trist.

El nu va fi decât un alt exemplu.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendarul de înscrieri pentru ocuparea unui loc în creșele din Pitești – etapa a II
Calendarul de înscrieri pentru ocuparea unui loc în creșele din Pitești – etapa a II

Conform prevederilor Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3707/21.04.2026, în perioada 24-29.06.2026 are loc etapa a II -a de înscrieri…

Trei răniți după un accident între un autocamion și un autoturism, în Argeș
Trei răniți după un accident între un autocamion și un autoturism, în Argeș

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs azi, în jurul prânzului, în comuna argeșeană Aninoasa.…

Ziua Iei, sărbătorită la Mioveni. Primăria îi invită pe oameni, în fața instituției, în port…
Ziua Iei, sărbătorită la Mioveni. Primăria îi invită pe oameni, în fața instituției, în port…

Primăria Mioveni îi invită pe locuitorii orașului să marcheze împreună Ziua Universală a Iei, miercuri, 24 iunie, de la ora…

Nu uitați: Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…
Nu uitați: Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…

          Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, săptămâna aceasta, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase…

Gimnastele de la Centrul Cultural Pitești, din nou pe podium!
Gimnastele de la Centrul Cultural Pitești, din nou pe podium!

Sportivele Cercului de Gimnastică al Centrului Cultural Pitești, coordonate de antrenoarea Nicoleta Andrei, au participat sâmbătă, 20 iunie, la Concursul…