Caietul fără sfârșit

 

 

 

 

 

 

Gabriel Liiceanu: ”Nu am scris un rând fără să simt apoi o jenă, o silă insuportabilă, fără să mă îndoiesc total de misiunea și capacitățile mele”.

Cioran, Caiete: ”Jur să nu vorbesc niciodată despre lucruri pe care nu le stăpânesc, să nu improvizez pentru nimic în lume, să nu îmi bat joc de subiectul pe care îl tratez, să nu mă înjosesc în propriii-mi ochi.”

Italianul Carlo Cipolla a identificat 5 legi ale prostiei. Prima lege a prostiei – Omul subestimează numărul idioților care-l înconjoară. A doua lege a prostiei – Probabilitatea ca un om să fie prost nu depinde de alte calități ale sale. Legea a treia a prostiei – Prostul este acea persoană ale cărei acțiuni duc la pierderi pentru alți oameni sau grupuri de oameni și nu aduc beneficii actantului sau chiar se transformă în evenimente negative pentru el. A patra lege a prostiei – Deștepții subestimează mereu potențialul distructiv al proștilor. A cincea legea a prostiei – Prostul e cel mai periculos tip de personalitate.

Avea dreptate Schiller: “Împotriva prostiei, chiar și zeii sunt neputincioși.”

Există și ”Enciclopedia Prostiei ”(De Encyclopedie van de Domheid) scrisă de olandezul Matthijs van Boxsel. Einstein: ”Doar două lucruri sunt infinite, Universul și prostia umană, dar eu nu sunt sigur despre primul”.

Valeriu Gherghel: „Cărturarul este, prin definiţie, o fiinţă comică”.   

 

Citiți continuarea articolului AICI.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 mai, Ziua (lipsei) libertății presei
3 mai, Ziua (lipsei) libertății presei

Colegul Dan Badea, de la Argesplus, a realizat un documentar mamut cu prilejul Zilei libertății presei. În cele 3 ore…

Eveniment editorial, la Călimănești: Lansarea volumului „Amintiri… amintiri…”, semnat de Olanescu Doru
Eveniment editorial, la Călimănești: Lansarea volumului „Amintiri… amintiri…”, semnat de Olanescu Doru

Centrul Multifuncțional Călimănești a găzduit sâmbătă, 2 mai 2026, lansarea volumului „Amintiri… amintiri…”, semnat de Olanescu Doru. Volumul reunește evocări…

Constantin Rădulescu, de Ziua Mondială a Libertății Presei: Tuturor jurnaliștilor le transmit astăzi gândul meu…
Constantin Rădulescu, de Ziua Mondială a Libertății Presei: Tuturor jurnaliștilor le transmit astăzi gândul meu…

3 Mai – Ziua Mondială a Libertății Presei. O zi care îmi trezește mereu amintiri dragi din anii în care…

Primarul Florin Ionescu: Atenție, ursul a venit în Stoilești!
Primarul Florin Ionescu: Atenție, ursul a venit în Stoilești!

Vă informez ca un urs si-a făcut aparitia și în localitatea Stoilești. Prezenta sa a fost sesizată de trei proprietari…

Tâlhărie între minori, la Câmpulung: agresor din Vâlcea, identificat după luni de cercetări
Tâlhărie între minori, la Câmpulung: agresor din Vâlcea, identificat după luni de cercetări

Polițiștii de investigații criminale din Câmpulung au reținut un minor de 17 ani, din comuna Bunești, județul Vâlcea, cercetat pentru…