Scandal sfârșit în arest, la o sală de jocuri de noroc

 

 

 

 

 

 

În ziua de 23 iulie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la un conflict desfășurat la o sală de jocuri de noroc.

Trei bărbați, cu vârsta de 28, 29 și 39 de ani, toți din Câmpulung, ar fi agresat fizic pe reprezentantul societății și ar fi provocat distrugeri la ușa localului și în incinta acestuia. Aceștia se certau pe niște datorii pe care le-ar fi avut între ei.

 

Cei trei bărbați au fost depistați de polițiști și conduși la sediul poliției, iar după administrarea probatoriului, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în ziua de 24 iulie a.c. a fost dispusă cercetarea sub măsura preventive a controlului judiciar. 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, conform art. 193, 253 și 371 din Codul Penal.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vicepreședintele CJ Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu: „Fondurile europene trebuie să se vadă în viața de zi…
Vicepreședintele CJ Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu: „Fondurile europene trebuie să se vadă în viața de zi…

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu, a participat, miercuri, 7 octombrie, la Călărași, la reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului…

„IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI”, premiera weekendului la Teatrul „Alexandru Davila”. Ce spectacole mai sunt…
„IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI”, premiera weekendului la Teatrul „Alexandru Davila”. Ce spectacole mai sunt…

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești își așteaptă publicul, în perioada 9-11 octombrie, cu trei spectacole, între care cea mai nouă…

UPDATE/// Accident mortal la Bascov. Pieton lovit de un TIR
UPDATE/// Accident mortal la Bascov. Pieton lovit de un TIR

UPDATE 2, ora 20;38: ”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 48…

Trei mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești
Trei mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești

Trei autoturisme abandonate au fost ridicate de pe domeniul public din Pitești, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii locali…

Accident cu 11 persoane implicate în Vâlcea. Opt au ajuns la spital
Accident cu 11 persoane implicate în Vâlcea. Opt au ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate 11 persoane a avut loc astăzi, în jurul orei 12.30, pe DJ…