PRESA ŞI CRIZA

Paradoxal, pe mine criza despre care se vorbeşte mă şi bucură. În mod normal, o serie de firme care, chipurile, îşi fac publicitate în presa locală plătind de fapt un fel de taxă de protecţie sau aflîndu-se la capătul unui lanţ al jocurilor politice de influenţă, vor avea un bun prilej să închidă înţelegerile şi contractele cu anumite redacţii. Efectul va fi că unii vor spăla putina, alţii îşi vor închide taraba. Revista mea a fost gîndită pe baza unor cheltuieli rezonabile, care să nu presupună nici milogeala şi nici şantajul şi acest lucru se va observa şi mai bine pe viitor, cînd ea va fi din ce în ce mai interesantă, în pofida crizei economice ori chiar datorită ei. Cum este posibil ? Păi este, fiindcă dintre viitorii şomeri poate vom gasi ziarişti cu adevăraţi talentaţi, capabili să aibă idei şi să le pună, curat, pe hîrtie. Acum, bate vîntul în domneniu, dacă vrei să angajezi un redactor îl şi vezi cum se uită hămesit în jur să vadă pe cine ar mai putea şantaja, că de scris cu miez nici pomeneală. În plus, poate se mai orientează lumea şi spre publicaţiile care spun ceva, nu doar spre cele care ţipă că s-a întîmplat ceva.

Criza îi va determina pe mulţi să devină mai obiectivi, să nu le mai pese de cîteva rînduri strecurate la gazetă, să se gîndească mai mult la eficienţă şi nu la vorbe. Deja sînt manageri care afirmă cu mîndrie că nu le pasă dacă vor fi înţepaţi de ziarişti şi nu mai vor să plătească de pomană nişte gologani, în condiţiile în care piaţa e tot mai dură. Nu că ar fi vorba de cine ştie ce sume, atîta doar că atenţia va fi îndreptată spre problemele reale, nu spre speculaţiile unor proşti care se cred jurnalişti de investigaţie.

Pînă acum m-am bucurat că am gîndit o revistă cu costuri mici şi densitate mare pentru a nu sta cu căciula în mînă, acum, ma bucur şi mai mult, văzînd că poate veni mama crizelor şi „Criteriile” nu vor avea de suferit.

In fine, mi se împlineşte profeţia că proprietarii de jurnale care sînt de meserie vor mai trebui să mai şi muncească, adică se fie, să redevină jurnalişti, dacă nu vor să stea la mîna unora care să le comande politicile editoriale. Iată-mă pe mine, în poză, stînd opt ore pe săptămînă în direct la TV Etalon din Rm. Vâlcea, aşadar muncind, nu doar…gîndind.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De la „Oameni și șoareci” la „Pinocchio”: ce spectacole aduce Teatrul „Alexandru Davila” în weekend
De la „Oameni și șoareci” la „Pinocchio”: ce spectacole aduce Teatrul „Alexandru Davila” în weekend

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești propune, în perioada 17 – 19 aprilie 2026, un program variat, cu spectacole pentru toate…

12.000 de lei amendă pentru un vâlcean care ținea 8 bovine fără hrană și adăpost…
12.000 de lei amendă pentru un vâlcean care ținea 8 bovine fără hrană și adăpost…

Un bărbat de 60 ani din comuna Orlești a fost amendat cu 12.000 lei de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor…

Transport gratuit la „Simfonia Lalelelor”, în Parcul „Lunca Argeșului”!
Transport gratuit la „Simfonia Lalelelor”, în Parcul „Lunca Argeșului”!

Ediția a 49-a a „Simfoniei Lalelelor”, organizată în perioada 17 – 26 aprilie 2026, oferă vizitatorilor transport GRATUIT, prin Publitrans…

Bărbat de 62 ani, reținut după ce și-a amenințat tatăl octogenar și a încălcat ordinul…
Bărbat de 62 ani, reținut după ce și-a amenințat tatăl octogenar și a încălcat ordinul…

Un bărbat de 62 ani din comuna Oteșani a fost reținut de polițiștii vâlceni după ce și-a amenințat propriul tată,…

Tragedie pe un șantier din Argeș: muncitor de 53 ani, decedat după ce a fost…
Tragedie pe un șantier din Argeș: muncitor de 53 ani, decedat după ce a fost…

Un grav accident de muncă a avut loc astăzi, pe raza comunei Lunca Corbului, unde un bărbat de 53 ani…