Cu Florin Cîțu la cârmă, PNL ar deveni un partid marionetă

 

 

 

 

 

 

În contextul alegerilor din PNL, moțiunea de cenzură pe care o va introduce PSD capătă sens. Există două variante, una tare, una moale.

În varianta tare, Ludovic Orban își dirijează parlamentarii rămași fideli să voteze moțiunea și să îl dea jos pe Cîțu aproximativ după modelul Dragnea, care i-a dat jos pe Grindeanu. Spun aproximativ fiindcă, totuși, moțiunea de cenzură va fi depusă de un alt partid, în vreme ce Grindeanu a plecat după o moțiune de cenzură a PSD, fapt unic în istorie.

Ar exista suficiente motive care să le liniștească conștiința liberalilor conservatori în momentul în care ar vota moțiunea de cenzură. Florin Cîțu este susținut de foștii PDL-iști și la rândul său se declară un amic al USR/PLUS.
Raluca Turcan, Emil Boc, Daniel Buda, Gheorghe Flutur, Robert Sighiartău, Dan Vâlceanu sau Marcel Românescu sunt câteva nume de foști PDL-iști clasici care se află acum printre fanii lui Florin Cîțu.

Cât privește relația Florin Cîțu – USR/PLUS, ea pare acum foarte solidă, în ciuda demiterii lui Vlad Voiculescu, măcar pentru faptul că ambele parți sunt legate de aceeași soartă. Guvernul Cîțu nu există fără USR/PLUS, iar URS/PLUS riscă să cadă de la guvernare o dată cu guvernul Cîțu.

 

Citiți continuarea articolului AICI.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primarul Sorin Vasilache: Propuneri privind programul curselor și tarifele pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI…
Primarul Sorin Vasilache: Propuneri privind programul curselor și tarifele pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI…

Având în vedere necesitatea adoptării unei Hotărâri de Consiliu Local pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI PUBLIC DE CĂLĂTORI CĂTRE…

Pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează 14-21 Ianuarie 2027. Pelerinii se vor bucura de prezența…
Pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează 14-21 Ianuarie 2027. Pelerinii se vor bucura de prezența…

Centrul de pelerinaje „Sfântul Nicodim” al Mitropoliei Olteniei organizează un pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează, în perioada 14-21 ianuarie…

Hotel Olănești&Spa Medical oferă sejur dedicat celor care aleg terapiile balneare pentru tratarea a numeroase…
Hotel Olănești&Spa Medical oferă sejur dedicat celor care aleg terapiile balneare pentru tratarea a numeroase…

La Hotel Olanesti & Spa Medical îmbinam traditia tratamentelor balneare cu tehnologia moderna si grija specialistilor pentru a va îmbunatati…

Primarul Florinel Constantinescu anunță că proiectul Pădurea-Parc din Călimănești este aproape de finalizare
Primarul Florinel Constantinescu anunță că proiectul Pădurea-Parc din Călimănești este aproape de finalizare

Proiectul Pădurea-Parc se apropie de final. Reamintesc faptul că el a devenit posibil după ce, în prelabil, am reușit să…

Primăria Păușești Măglași anunță că o echipă de intervenție lucrează pentru remedierea avariei și reluarea…
Primăria Păușești Măglași anunță că o echipă de intervenție lucrează pentru remedierea avariei și reluarea…

Stimați cetățeni, ​Vă informăm că o echipă de intervenție se află deja în centrul localității și lucrează pentru remedierea avariei…