Marius Nicolaescu, vicepreședintele CJ Argeș, verificând stadiul lucrărilor de la SJU Pitești

 

 

 

 

 

 

În urmă cu un an, la Spitalul Județean de Urgență Pitești, începeau lucrările pentru construirea noului corp de clădire al acestei unități medicale județene, cea mai mare din Argeș.

Astăzi, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu a făcut o vizită pe șantierul de la Spitalul Județean de Urgență Pitești.

 “Am discutat cu constructorul care m-a informat că până în momentul de față s-a realizat aproximativ 95% din structura de rezistență a clădirii și 75% din structura interioară, fiind un record pentru județul Argeș în construirea unui spital.

Reprezentatul firmei m-a asigurat că termenul va fi respectat, iar în luna martie a anului viitor lucrările vor fi încheiate.

Am apreciat seriozitatea și promptitudinea de care au dat dovadă toți cei implicați în acest proiect (echipa de proiect de la Spitalul Județean, proiectanți, constructor). Atunci când lucrurile merg astfel și din partea noastră va exista întotdeauna susținere și deschidere.

Acest proiect, împreună cu cele două proiecte pe fonduri europene – Modernizarea Ambulatoriului și a Unității de Primiri Urgențe și consolidarea corpului vechi al spitalului (fonduri PNDL II), reprezintă cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea serviciilor medicale în județul Argeș din ultimii 50 de ani” – a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu.

Noul corp de clădire va avea un regim de înălțime S+P+4E și va putea fi accesibil de la nivelul terenului (de pe latura vestică), dar și din corpul vechi al spitalului.

Ca organizare funcțională clădirea va avea un nivel subteran în care vor fi amplasate spațiile tehnice aferente construcției, trei adăposturi ALA și o zonă destinată prosecturii, iar pe cele 5 niveluri supraterane ale clădirii se vor amenaja secții medicale transferate din clădirea principală a spitalului și un bloc operator, respectiv:

– La parter: secția Chirurgie plastică și Arși

– La etajul 1: secția de Chirurgie vasculară

– La etajul 2: Blocul operator (cu Săli de operație chirurgie plastică, electrofiziologie și chirurgie cardio-vasculară)

– La etajele 3 și 4 secția Cardiologie

totală a obiectivului de investiții este de 85.213.652 lei (cu TVA inclus), din care 36.882.724 lei (cu TVA inclus) reprezintă valoarea pentru construcții – montaj (C+M) iar 32.385.983 lei reprezintă dotările cu aparatură/echipamente medicală, mobilier medical și general.

Licitația pentru construirea noului corp de clădire al spitalului a fost adjudecată de asocierea de firme SC STAR TRADING IMPEX SRL – SC ZEUS SA – SC VALAH CONSTRUCT GRUP SRL. Durata de derulare a contractului este de maxim 36 de luni, iar perioada de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.

Întreaga investiție este finanțată din fondurile alocate de bugetul Consiliului Județean Argeș.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se sancționează! Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi…

PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…
PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…

Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean, și-a redeschis astăzi porțile după finalizarea lucrărilor…

Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!
Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!

După aproape 140 de ani, una dintre clădirile emblematice ale Piteștiului și-a deschis din nou porțile, iar în interior îi…

Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest
Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest

Un bărbat de 48 de ani, din Curtea de Argeș, a fost reținut după ce a fost prins conducând mașina,…

Și-a sunat fosta concubină și a fost reținut
Și-a sunat fosta concubină și a fost reținut

Un bărbat de 46 de ani, din Călinești, a fost reținut după ce și-ar fi sunat de două ori fosta…