Cum de ești dumneata, bugetarule, pensionarule, atât de ”liberal” ?

 

 

 

 

 

 

Este înduioșător să vezi bugetari, pensionari, oameni cu salariu minim pe economie vorbind despre ”ciuma roșie” și apărând cu înverșunare guvernarea liberală și pe Klaus Iohannis.

Desigur, niciunul dintre cei pomeniți nu face micul efort de a vedea în favoarea cui sunt luate măsurile adoptate de PNL.

Doar un simplu exemplu.

Taxa pe activele băncilor – numită în varianta iniţială „taxa pe lăcomie“ – aplicată de la începutul anului 2019, a fost puternic contestată de bancheri, provocând unul dintre cele mai mari scandaluri din mediul bancar autohton.

Băncile de pe piaţa românească au plătit 378,8 mil. lei în contul taxei pe active în primul semestru din 2019, sub nivelul estimat, potrivit datelor transmise de ANAF.

Suma reprezintă circa jumătate din valoarea alocațiilor pentru copiii României pe o singură lună.

Oricum, la începutul lui 2020 taxa a fost eliminată de PNL.

Aceste rânduri nici măcar nu își propun să fie un articol, ci doar o discuție de la om la om. Cum de ești dumneata, bugetarule, pensionarule, atât de ”liberal” ?

Știți care este gluma cea mai bună ? Se pretinde că băncile, scutite de această taxă, vor scădea comisioanele și dobânzile.

Toți cei care pot să o facă se folosesc de ingoranța românilor cu un cinism dezgustător.

Nimic de adăugat, imposibil de schimbat.

G.S.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”, la Pitești. Zece spectacole, între 31 octombrie și 29…
Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”, la Pitești. Zece spectacole, între 31 octombrie și 29…

Zece spectacole din România, Portugalia, Georgia și Republica Moldova vor fi prezentate la Pitești, în perioada 31 octombrie – 29…

Un pas major în diagnosticarea cancerului!
Un pas major în diagnosticarea cancerului!

Laboratorul de Anatomie Patologică a fost dotat de Consiliul Județean Argeș cu tehnologie medicală de ultimă generație! Prin această investiție,…

Scandal între interlopi, pornit pe rețelele sociale și încheiat violent în Argeș. Patru dintre ei,…
Scandal între interlopi, pornit pe rețelele sociale și încheiat violent în Argeș. Patru dintre ei,…

Un conflict izbucnit pe rețelele sociale între două grupări de interlopi s-a încheiat violent, în comuna Bradu, unde membrii acestora…

Circulație închisă pe strada Smârdan, pentru lucrări de înlocuire conductă de apă și branșamente aferente
Circulație închisă pe strada Smârdan, pentru lucrări de înlocuire conductă de apă și branșamente aferente

Societatea Apă Canal 2000 SA reamintește că, până în data de 28.12.2026, circulația rutieră este închisă pe strada Smârdan din…

NURVIL. Ofertă roți și anvelope de iarnă!
NURVIL. Ofertă roți și anvelope de iarnă!

Echipează-ți mașina cu anvelope de calitate superioară și jante rezistente, concepute pentru a preveni derapajele și a reduce distanța de…