În cadrul conferinței de presă de ieri, deputatul Simona Bucura Oprescu a declarat că PSD a întrebat, retoric,”care este logica deschiderii sălilor de jocuri de noroc, dar spitalele rămân închise pentru bolnavi?”.
“Indiferent de ce spun cei de la putere, este necesară redeschiderea de îndată a spitalelor pentru populație! De asemenea, se impune stoparea achizițiilor publice fără licitație. Noi vom reglementa o ”stare intermediară” pe o perioadă strict limitată în timp, care să asigure tranziția la normalitate și care să conțină strict măsurile pentru protejarea sănătății oamenilor și nimic mai mult. În același timp, este necesar ca autoritățile să poată dispune punctual măsurile de siguranță acolo unde sunt probleme.
Pe de altă parte, trebuie găsită o soluție astfel încât hotelurile să poată folosi o parte din restaurantul interior doar pentru familiile de turiști cu copii cazați acolo, ca să nu-și care copiii căutând o terasă deschisă prin stațiune. (deci nu se redeschid restaurantele pentru toată lumea). Altfel, se compromite sezonul turistic și punem pe butuci tot acest sector el economiei”, a spus Simona Bucura Oprescu.
Deputatul a mai adăugat că, până la 15 iulie, vor fi aleși candidații PSD din toate localitățile argeșene.

























Lasă un răspuns