Primarul Ion Georgescu, mesaj de Ziua Internațională a Asistentului Medical

 

 

 

 

 

Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Asistentului Medical, prilej cu care doresc să îmi exprim respectul față de activitatea tuturor cadrelor medicale de la Spitalul Orășenesc Mioveni, Policlinica Mioveni, cabinetele medicale individuale, ori școlare, fie că ne referim la medici, asistenți medicali, infirmieri sau alte categorii, pentru efortul depus în asigurarea asistenței medicale.

Ca și medicii, și asistenții medicali sunt în prezent implicați în lupta cu noul coronavirus, fiind expuși riscului de a se îmbolnăvi ei înșiși în încercarea de a salva vieți. Se cuvine, așadar, să le mulțumim pentru strădanie și implicare și să îndreptăm un gând pios către cei care au fost răpuși de noul virus în timp ce își făceau datoria!

Asistentul are un rolul important în echipa medicală și în procesul de îngrijire al pacienților, dar și în cel de consiliere și informare a acestuia. Asistenții medicali răspund nevoilor de sănătate ale oamenilor din toate mediile și pe toată durata vieții, astfel că avem nevoie de asistenți medicali profesioniști, bine pregătiți și aproape de pacienții noștri.

Asistenții medicali din România au un rol vital și incontestabil în dinamica contextelor sociale în care profesează. Investiția în educația profesională continuă este ingredientul cheie care va aduce schimbări reale, atât asupra profesiei, cât și a impactului și modalității în care aceasta este percepută la nivelul societății.

La mulți ani și multă sănătate, tuturor asistenților medicali!

Primarul Orașului Mioveni, Ion Georgescu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…
Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…

O NOUĂ INVESTIȚIE FINALIZATĂ: Clădire medico-administrativă la SPITALUL MIHĂEȘTI! ​ Am fost astăzi la Spitalul TBC Mihăești, unde s-au finalizat…

Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea
Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea

Un grav accident rutier s-a produs în această seară pe DN 67, în localitatea Budești. În coliziune au fost implicate…

Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)
Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)

A.) Spitalul Orășenesc Horezu cu sediul în Horezu, str. A. I. Cuza nr. 4, județul Valcea, organizează concurs, pentru ocuparea…

Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare
Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare

Imaginile de mai jos surprind starea actuală a Bisericii Urșani, evidențiind gradul avansat de degradare al turlelor, pereților exteriori, învelitorii…

CS Vâlcea 1924: Tarifele sezonului 2026-2027. Din 10 august, abonamente pentru toți suporterii, atât la…
CS Vâlcea 1924: Tarifele sezonului 2026-2027. Din 10 august, abonamente pentru toți suporterii, atât la…

1000 de gesturi mici, 1000 de share-uri și 1000 de abonamente… Ce pot face eu pentru clubul meu? Din această…